Fostul selecţioner este aşteptat cu nerăbdare de toţi suporterii Universităţii – Piţi: „Vin să facem echipă la Craiova”

1
452

Victor Piţurcă va discuta cu autorităţile craiovene despre proiectul creării unei echipe a oraşului

Fostul selecţioner al României şi manager al Ştiinţei pe parcursul acestui sezon, Victor Piţurcă, s-a declarat dispus să se implice pentru crearea unei noi echipe de fotbal la Craiova, cu sprijinul autorităilor locale sau pentru preluarea celei actuale în cazul în care Adrian Mititelu ar dori să renunţe la acţiuni. În din urmă caz Piţi ar renunţa şi la suma de 7 milioane de euro pe care Mititelu i-o datorează. De asemenea, în cursul acestei săptămâni, Piţurcă şi-a anunţat sosirea în Bănie pentru a discuta cu primarul Mărinică Dincă posibilitatea ca oraşul să se implice pentru crearea unei noi echipe, care să pornească din liga secundă. „Era de aşteptat ca Ştiinţa să retrogradeze în actualul context. Soluţia este înfiinţarea unei noi echipe. Oficialităţile locale trebuie să se gândească bine şi, dacă se decid, eu mă voi întoarce. O să mă duc săptămâna asta pentru a încerca să formez o nouă echipă împreună cu autorităţile locale. Eu o să încerc să dau un imbold, nu o să preiau eu echipa. Dacă se doreşte lucrul ăsta, voi depune toate eforturile. Cea mai simplă variantă este să luăm o echipă de liga a doua, să se facă o strategie pe termen lung, cu un acţionariat serios, pentru că suporterii au nevoie de echipă, la Craiova fotbalul este printre puţinele bucurii pe care le mai au oamenii. Mititelu nu va mai putea susţine Universitatea, are datorii mari şi trebuie să renunţe la un moment dat. Altfel, ajunge în liga a patra. Nu ştiu cum se va numi, probabil că Ştiinţa Craiova Universitatea. Mititelu trebuie să înţeleagă că el nu e Universitatea Craiova şi că nu poate susţine un asemenea club. Dacă pot să-l desfiinţez pe Mititelu, am s-o fac. Voi scăpa Craiova de el. Dacă Mititelu va ceda echipa oraşului, sunt dispus să renunţ la datoria de 7 milioane de euro pe care o are faţă la mine” a declarat Victor Piţurcă.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.