Premierul Victor Ponta, la mitingul de aseară: „Pe 29 iulie nu se poartă alb, ci se poartă tricolorul!”

2
431

Aproximativ 20.000 de olteni, prezenţi aseară pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, au scandat minute în şir „Jos Băsescu!”. Mitingul organizat de USL Dolj a închis pentru o zi centrul oraşului şi a scos în stradă mult mai mulţi oameni decât se estima că vor veni. Ion Prioteasa, Mihai Voicu, Lia Olguţa Vasilescu, Valeriu Zgonea, Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu, Titus Corlăţean, Rovana Plumb şi premierul României, Victor Ponta, au luat, rând pe rând, cuvântul şi au transmis mesaje celor prezenţi la protest, îndemnându-i ca pe 29 iulie să iasă la vot şi să spună „DA” pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Premierul le-a amintit protestatarilor că în urmă cu aproape 150 de ani, în Oltenia, la Vâlcea, s-a cântat pentru prima dată Imnul Naţional al României „Deşteaptă-te, române!”. „Îl anunţ pe Traian Băsescu că pe 29 iulie nu se poartă alb, ci se poartă tricolorul”, a spus Victor Ponta.

Victor Ponta: «Eu votez “DA” şi asta îi voi îndemna pe toţi locuitorii României»

Premierul Victor Ponta a ajuns în jurul orei 17.00 la Prefectura Dolj, unde a avut o întâlnire cu prefecţii şi subprefecţii din Regiunea Oltenia. Primul-ministru a discutat cu reprezentanţii Guvernului în teritoriu chestiuni legate de organizarea referendumului din 29 iulie a.c. Acesta le-a spus că nu au voie să îşi ia concedii şi că îşi doreşte ca alegerile să se desfăşoare cel puţin la fel de bine ca în data de 10 iunie a.c., ţinând cont că acum se poate vota la orice secţie şi pe un singur buletin. «M-am văzut cu prefecţii din zona Olteniei, vreau să fiu sigur că pe 29 iulie condiţiile de organizare a referendumului vor fi ireproşabile, la fel cum au fost şi pe 10 iunie, când au existat mult mai mulţi candidaţi şi puteau apărea mai multe probleme. Acum sistemul de vot e mai simplu, se poate vota în orice secţie, este un singur buletin de vot, cu “DA” şi “NU”. Eu votez “DA” şi asta îi voi îndemna pe toţi locuitorii României», a declarat Victor Ponta.

“De pe 30 iulie vom putea să trăim normal”

După discuţia cu prefecţii şi subprefecţii, primul-ministru s-a oprit la Filarmonica „Oltenia”, unde s-a întâlnit cu liderii regionali ai USL. Mesajul preşedintelui PSD şi al celorlalţi lideri politici a fost unul de încurajare şi încredere că prezenţa la vot poate fi de peste 50 plus 1 la referendumul din data de 29 iulie a.c.: “M-am săturat de povestea asta că e greu să scoatem 50% din oameni la vot. Eu îmi aduc aminte că în ianuarie ziceam să-l suspendăm cumva pe Băsescu, că dacă îl aducem în faţa poporului îl dăm jos. Atunci, în ianuarie, când vorbeam, nu aveam nici guvern, nu avem nici aleşi locali. Pe 29 iulie putem să scăpăm de Băsescu de tot dacă scoatem oamenii la vot. Nu se pune problema dacă o să voteze mai mulţi pentru el, pentru că acest lucru nu o să se întâmple. Avem o şansă extraordinară să reparăm toate lucrurile rele într-o singură zi. Dacă îl dăm jos cu nouă milioane de voturi e mult mai grav pentru Băsescu. De pe 30 iulie vom putea să trăim normal. Noi doar trebuie să convingem oamenii să vină la vot, se votează în orice secţie. Vor fi urne mobile, nu va exista român care să vrea să voteze şi să nu poată să o facă. Dacă la alegerile locale au ieşit să voteze zece mii de oameni, o vor face şi acum, când e vorba de viaţa lor, şi-l vom da jos pe Băsescu. Mă uit la el cât e de disperat şi sunt sigur că îl vom da jos, astfel îi plătim toate relele pe care ni le-a făcut în toţi aceşti ani. Sunt convinsă că va fi o săptămână de intoxicări, dar nu mă interesează ce mai zice de mine dacă scăpăm de el”.

„În 29 iulie veţi avea puterea să judecaţi singuri”

Abia după discuţia cu liderii USL Victor Ponta s-a deplasat către scena montată în faţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, unde a fost organizat mitingul de protest împotriva preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Manifestaţia a început la ora 19.00 cu un spectacol de muzică populară şi cu un concert susţinut de trupa VUNK. Victor Ponta le-a spus celor aproximativ 20.000 de participanţi la miting că pe 29 iulie românii trebuie să îşi ia înapoi ţara de la Băsescu: «Vreau să vă spun că există un singur strigăt al tuturor românilor, iar acela este „Jos Băsescu”. Eu am venit aici să vă spun că în 29 voi vota „DA” şi îmi doresc ca toţi cetăţenii ţării să ştie că în 29 iulie pot să îşi ia ţara înapoi de la Băsescu în mod simplu: să meargă la prima secţie de votare şi să voteze „DA”. Înseamnă că se termină cu Băsescu». El a afirmat că Traian Băsescu este un mafiot, un mincinos şi un ticălos: «Am obligaţia faţă de dumneavoastră, cei care m-aţi sprijinit să ajung în această funcţie importantă, să vă spun de ce trebuie să votăm „DA”. Varianta foarte scurtă: pentru că Băsescu este un mafiot, un mincinos şi un ticălos. Asta este varianta simplă, pe care o înţelege până şi Traian Băsescu. Am început să dăm bugetarilor, fie că sunt medici, profesori sau poliţişti, banii pe care Băsescu i-a furat. Veniţi pe 29 la referendum ca să scăpăm de cel care v-a tăiat salariile şi vrea să le taie din nou», a susţinut premierul. Acesta le-a mai spus oamenilor că lupta împotriva corupţiei poate începe din 29 iulie dacă Traian Băsescu va fi demis. „L-am adus pe Băsescu în faţa dumneavoastră. În 29 iulie aveţi puterea să judecaţi singuri. Dacă Traian Băsescu pierde este un preşedinte ilegitim, este doar un mafiot corupt care trebuie să plătească pentru faptele lui”, a mai spus Victor Ponta.

În mod surprinzător, oamenii nu au fost în stradă pentru concertul de muzică uşoară sau populară, ci au venit pentru a-i plăti o poliţă lui Traian Băsescu pentru toate măsurile drastice luate în ultimii ani. «Votez „DA”, împotriva lui Băsescu, pentru că el este cel care ne-a tăiat pensiile şi copiilor noştri le-a tăiat salariile. Ne-a vândut ţara! Pentru mine Băsescu nu mai există!», a declarat Ioana Ilie, o pensionară din Craiova.

 

Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj: «29 iulie este o dată însemnată, pentru că în Oltenia s-a petrecut un lucru excepţional. În Pădurea Zăvoiului din Vâlcea, pe data de 29 iulie s-a cântat pentru prima dată Imnul Naţional al României “Deşteaptă-te, române!”. Eu sunt sigur că după 164 de ani naţiunea română s-a deşteptat astfel încât pe 29 iulie va fi toată suflarea la vot. Şi va vota în aşa fel încât vom scăpa de cel care ne-a ciuntit salariile, ne-a lăsat fără pensii, ne-a minţit şi ne-a batjocorit, cel care a otrăvit întreaga viaţă».

Mircea Geoană, senator de Dolj: «Nu putem să stăm nepăsători, indiferent de supărările pe care le avem, şi să lăsăm ţara să meargă în continuare într-o direcţie profund greşită. Nu există 29 iulie cu Traian Băsescu înapoi la Cotroceni şi apelul meu către toţi este să mergem la vot. Am fost în străinătate pentru că m-au rugat toţi colegii să pun şi eu umărul cât pot la repararea unei percepţii care nu ne-a făcut bine. Nimeni nu îl susţine în străinătate pe Traian Băsescu. Poate că a avut susţinători, poate că în familia lui politică mai sunt unii să-l susţină, dar ca om politic este sfârşit».

Titus Corlăţean, vicepreşedinte PSD: «Eu vă solicit foarte multă solidaritate cu echipa noastră într-un moment de decizie majoră pentru viitorul României. E nevoie mai mult ca niciodată să strângem rândurile. Nu este deloc simplu, dar, dacă facem acest lucru, dăm cu adevărat o şansă unei evoluţii pentru România. După 29 iulie instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria faţă de ceea ce înseamnă act de justiţie independentă şi am convingerea că aşa va fi».

Rovana Plumb, preşedintele OFSD: «Pe 29 iulie va fi ziua în care vom sărbători independenţa de Băsescu. Mă enervează cumplit când Traian Băsescu spune că a construit relaţia cu Uniunea Europeană. Este o mare minciună! Nu a făcut nimic pentru această ţară. Este cea mai proastă perioadă pe care a trăit-o România, cu salarii, pensii şi indemnizaţii tăiate. Băsescu a încălcat dreptul constituţional al fiecărui român la un mediu sănătos».

 

Liviu Dragnea, secretar general PSD: «Mulţi oameni nu ştiu cum trebuie să voteze corect. Atunci când au fost întrebaţi pe ce vor pune ştampila pe 29 iulie, au spus că pe „NU”, pentru că nu îl mai vor pe Băsescu. Asta înseamnă că nu au înţeles foarte bine ce trebuie să facă. Din acest motiv, în zile următoare va fi distribuit un model de buletin de vot, pentru a  vota în cunoştinţă de cauză».

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei: «Peste patru ani vrem să avem un oraş ca afară, iar pentru asta trebuie să avem echipa completă. Daţi-ne şi preşedintele! Acest referendum din 29 iulie este o nouă şansă dată românilor ca să scăpăm de Băsescu, cancerul democraţiei din România».

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU

 

2 COMENTARII

Comments are closed.