Invitată la întâlnirile “SpectActor” – Ileana Mălăncioiu: “N-am avut rezistenţă culturală, ci mai mult o rezistenţă fizică”

0
372

În binecunoscutul stil “curajos şi aspru”, pe care i l-a surprins Nicolae Steinhardt, poeta Ileana Mălăncioiu a pus pe masa de disecţie una dintre cele mai disputate teme din literatura postmodernă, şi anume rezistenţa culturală din epoca proletcultistă. În accepţiunea sa, supravieţuirea literaturii în faţa curentului întunecatului deceniu poate fi înţeleasă fără absolut nici o eroare dacă se ia ca filtru “cazul I.D. Sârbu, prin care cred că se pun toate problemele în ceea ce priveşte rezistenţa culturală şi rezistenţa propriu-zisă”.

Invitată la întâlnirile săptămânale “SpectActor”, organizate sub egida Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, poeta Ileana Mălăncioiu a mărturisit că regretă faptul că nu l-a cunoscut mai bine pe scriitorul I. D. Sârbu: “Este unul dintre oamenii din Cercul de la Sibiu pe care m-aş fi bucurat foarte mult să-l cunosc mai bine. L-am văzut o singură dată venind la Viaţa românească”. Întâmplarea a făcut însă ca sala în care s-au purtat conversaţiile literare să fie găzduite de sala care poartă numele dramaturgului. “Probabil că dacă îl cunoşteam pe I.D. Sârbu m-ar fi putut influenţa şi mai mult. În anume privinţe, cred că semănam cu el: nu-mi plăcea lumea în care trăiam şi mă asemănam şi în privinţa umorului. El îl avea din plin, dar era şi uşor răutăcios, poate mai răutăcios decât al meu, în orice caz îl caracteriza. Fără acel umor s-ar fi luat de lucruri prea grave şi nu era bine nici pentru cei din jurul lui, nici pentru oraşul acesta – pentru că e destul de dur cu acest oraş, dar poate au făcut să pară mai dur şi cei care l-au comentat pentru că Isarlâkul, zic eu, nu era numai Craiova, era toată România şi poate tot estul acesta sărbatic”. Poeta Ileana Mălăncioiu a arătat chiar că anumite lucruri din biografia lui I.D. Sârbu se regăsesc şi în viaţa sa. “Mi-am făcut lucrarea de stat cu Blaga, la care el a ţinut cel mai mult şi faţă de care a avut o atitudine extraordinară în timpuri grele. Se mai potrivea şi altceva. El venea dintr-o colonie minerească şi părea mândru de asta. Tatăl meu a devenit miner când i-au luat pământul şi trebuia să facă ceva. Şi m-a interesat şi relaţia lui cu lumea asta. Această relaţie m-a făcut să văd altfel lucrurile chiar când au fost problemele grave cu minierii puşi de autorităţi să facă lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă, iar ei au fost folosiţi în jocul acesta politic şi de care se uzează şi acum: la orice lucru care nu convine în ţară iar ne aducem aminte de mineri. Am fost împotriva oficialităţilor cât s-a putut, am şi riscat cât s-a putut risca în ţara asta pentru asta”.

“De ce ar fi mai importantă o scrisoare decât o carte bună?”

Dincolo de asemănările de structură mentală şi chiar biografică, poeta Ileana Mălăncioiu consideră că dramaturgul I. D. Sârbu trebuie luat, în primul rând, ca reper pentru literatura română. “Cred că toate probleme care se pun în legătură cu I.D. Sârbu se pot pune în legătură cu toată literatura noastră. În anii ‘90, a fost o nebunie: cine are cărţi de sertar sau cine nu are? Cine a scris un articol sau o scrisoare unui ştab şi, mă rog, trebuie remarcat că a făcut asta? Rezistenţa prin cultură se amestecă destul de bine cu cea propriu-zisă pentru că noi nu am avut o rezistenţă. Am avut poate una din munţi şi cea din lagărele de prizonieri din URSS care nu au acceptat să vină înapoi cu Ana Pauker şi tancurile ruseşti. Dar în zilele noastre, rezistenţa a constat în câte o scrisoare unui ştab. Şi în capul meu era de ce ar fi mai importantă o scrisoare decât o carte bună în care s-au pus probleme foarte mari şi care rezistă. După părerea mea, nici ideea dacă au fost sau nu au fost de sertar, nu contează. Contează dacă au valoare pentru că toţi le-am ţinut în sertar până le-am publicat şi, ca să fiu cinstită, toţi am fi vrut să publicăm cât se poate mai mult şi să spunem atunci, în vremea aceea, cât putem de mult împotriva a ceea ce se întâmpla. Deci, prin Sârbu, se pun toate problemele şi se pune şi problema dispariţiei lui înainte de schimbarea asta”. Parafrazându-l pe Şerban Cioculescu, care, la aniversarea a 80 de ani a cerut să nu mai fie omagiat pentru că are un singur merit, acela de a fi încă în viaţă, Ileana Mălăncioiu este de părere că acelaşi lucru se poate spune şi despre rezistenţa culturală românească. “Cioculescu avea o dreptate foarte mare pentru că a contat şi rezistenţa fizică. Nimeni nu îndrăznea pe vremea când trăia Preda să-i spună că a fost conformist sau că a fost nu ştiu cum. Prin ‘90 am scris un articol care se chema “A rezista sau a nu rezista” şi spuneam eu acolo că au fost oameni care nu au ma rezistat. Dădeam doi prieteni la care am ţinut foarte mult, Ovidiu Cotruş şi Dinu Pillat. Şi, cumva, cred şi acum că aceste lucruri sunt foarte importante”.

“Să pot să lucrez şi eu în timp ce el mă lucrează …”

Ileana Mălăncioiu a povestit, însă, cu o precizie uluitoare, starea de tensiune pe care securitatea o crea în jurul oamenilor care activau în viaţa literară, unul dintre cei vânaţi fiind chiar ea: “La un moment dat umbla poliţia după toţi. Eu am avut un prieten foarte bun, Aurel State, care a fost cumva inversul lui I.D. Sârbu în anume privinţe. El a plecat în război voluntar, era împotriva comunismului cât cuprinde, dar a vrut să se ducă în linia frontului pentru eliberarea Basarabiei. Acolo a fost condamnat la moarte pentru că era vânător de munte şi toţi de acolo au fost declaraţi criminali de război şi condamnaţi la moarte, condamnare care s-a schimbat cu timpul în detenţie pe viaţă, a făcut toate lagărele. La un moment dat, şi-a scris amintirile pe care le-a trimis în străinătate şi, pentru că eram unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui, probabil că securiştii voiau să afle ceva despre aceste documente care le scăpaseră. Şi aflam că mă caută cineva la parter, cineva la mansardă, că în fiecare zi e cineva pe urmele mele. Am fots foarte speriată, pentru că nu poate să spună cineva că a trecut uşor prin aceste lucruri, şi am zis că în fond nu am nici un secret cu ei şi voi spune public. şi m-am ridicat în şedinţa de consiliu a Uniunii – erau 90 de oameni, plus cei care ne păzeau vreo 20 – şi am spus că aflu în fiecare zi că mă caută la parter, la subsol, la mansardă … eu am trei calificări – mi-am expus calificările acolo – înţeleg că sunt o valoare naţională, trebuie să fiu păzită, dar aş vrea să mi se dea un tovarăş mai calificat ca să pot să mai lucrez şi eu în vreme ce să lucrează el. Poate că mi s-a făcut favoarea asta pentru că o vreme nu am mai auzit. E adevărat că m-am mutat din casa în care am locuit la bloc şi acolo ştiam mai puţine lucruri pentru că eram mai mulţi oameni şi nu ştiam cine face lucrul acesta. Deci asta e întâlnirea mea cu I.D. Sârbu post-mortem pentru că acest prieten al meu a fost omorât în ‘83, în ţară, după ce făcuse toate legărele ruseşti şi închisorile româneşti şi au făcut împreună şi acel domiciliu obligatoriu la Salcia”.