Râul Amaradia, amenajat la Melineşti

0
803

Aproximativ 60 de milioane de lei vor fi investite în regularizarea râului Amaradia, în zona localităţii Melineşti – confluenţa cu râul Jiu, ca urmare a unei propuneri înaintate de Administraţia Bazinală de Apă (ABA) „Jiu” Ministerului Mediului şi Pădurilor. Lucrarea este finanţată din împrumutul acordat României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru Proiectul “Investiţii prioritare în domeniul gospodăririi apelor”, în cadrul căruia ABA „Jiu” mai are aprobată încă o lucrare, pentru asigurarea barajului Valea de Peşti din judeţul Hunedoara. «Lucrarea „Punerea în siguranţă a barajului Valea de Peşti a fost promovată de ABA „Jiu” în anul 2003, iar cea de-a doua, „Regularizarea râului Amaradia în zona localităţii Melineşti – confluenţă râu Jiu”, în anul 2006. După cum se ştie, conducerea ABA face o serie de propuneri de lucrări în fiecare an, iar Administraţia Naţională Apele Române le transmite mai departe, la Ministerul Mediului şi, în ordinea priorităţilor, dar şi a unor analize acestea sunt aprobate. Momentan, pe lângă cele două investiţii, mai există un portofoliu de alte cinci lucrări avizate la nivelul Ministerul Mediului, urmând a se stabili modul şi sursa de finanţare», spune Cosmin Călin, directorul ABA „Jiu”.