Alianţa politică dintre PSD şi UNPR devine şi una electorală

1
406
Ilie Sârbu

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, ieri, pentru NewsIn, că „Alianţa de Centru-Stânga” PSD+UNPR va fi una electorală şi este posibil să participe în această formulă la alegerile parlamentare. Sârbu a declarat că, personal, este de acord cu alianţa cu UNPR. „La momentul la care a fost negociată această alianţă, PSD a considerat-o ca fiind un lucru bun. Nu trebuie să uităm sprijinul foarte important pe care ni l-a dat UNPR în Parlament”, a declarat acesta. „Această alianţă este una politică şi va deveni şi una electorală”, a adăugat el. Întrebat dacă există astfel şanse ca PSD-UNPR să participe la parlamentare ca alianţă electorală, Sârbu a răspuns: „Sigur că da”. În ceea ce priveşte existenţa unor consultări cu PNL înaintea semnării, de către PSD, a alianţei cu UNPR, social-democratul a declarat că liberalii din conducerea centrală au fost informaţi de acest lucru. „S-a discutat la nivel de conducere centrală cu PNL, dar nu ştiu eu mai multe detalii, nu am fost în delegaţia care a negociat”, a precizat Sârbu. Conform datelor de pe site-ul Tribunalului Bucureşti, în data de 10 iulie 2012 a şi fost depus dosarul ce prevede formarea alianţei politice PSD+UNPR. Instanţa se va pronunţa pe 31 iulie.

1 COMENTARIU

Comments are closed.