PSD despre PDL: transformă calea ferată în mită electorală

0
395

Secretarul Departamentului de transporturi din PSD, Dragoş Titea, a declarat, ieri, că Ministerul Transporturilor „pune la cale” o afacere cu fier vechi, provenit din desfiinţarea şinelor de cale ferată, pentru clientela PDL, în scopul de a obţine finanţare în viitoarea campanie electorală. Titea a făcut referire la o hotărâre de guvern adoptată recent, prin care se vor desfiinţa circa 1.400 de kilometri de cale ferată. „În spatele unor aparente restructurări şi desfiinţări a unor linii dezafectate sau a unor tronsoane nerentabile se află, de fapt, deja o tradiţională afacere cu fier vechi, afacere care se va dovedi foarte avantajoasă pentru clientela PDL abonată la contractele cu statul român. (…) Din această operaţiune vor rezulta sume de bani care se intenţionează a fi folosite pentru clientela de partid a PDL în pregătirea campaniei din 2012, sumele din calea ferată transformându-se în mită electorală oferită în alegeri”, a acuzat social-democratul.