Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat

0
352

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat aseară prin decizia Parlamentului României – cu 256 de voturi „pentru” şi 114 „împotrivă”, doar două voturi fiind anulat – în condiţiile în care erau suficiente 217 voturi în favoarea acestei solicitări. Crin Antonescu este noul preşedinte interimar. Tot aseară, senatorii şi deputaţii au hotărât ca referendumul pentru suspendarea şefului statului să aibă loc pe 29 iulie. Şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului s-a desfăşurat în prezenţa şefului statului, care a şi avut primul cuvânt, acuzând USL că vrea să subordoneze justiţia ca să-şi salveze „penalii”. În momentul în care a luat cuvântul liderul PNL şi preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, Traian Băsescu a ieşit din sală, explicând, pe hol, că merge să fumeze şi să dea un telefon. La fel a procedat şi când a vorbit Călin Popescu Tăriceanu. Dacă PDL a votat împotriva suspendării, aşa cum era de aşteptat, UDMR a luat decizia ca fiecare parlamentar să voteze conform propriei conştiinţe. UNPR a anunţat, iniţial, prin vocile lui Gabriel Oprea şi Lavinia Şandru, că nu va vota pentru suspendare, apoi, în urma unor negocieri purtate cu PSD, în schimbul unor viitoare locuri în Parlament – potrivit unor surse – ar fi fost de acord să-şi dea votul pentru suspendare. Crin Antonescu a anunţat că dacă preşedintele nu va fi suspendat în urma referendumului el se va retrage definitiv din politică şi, în replică, a şi primit o foaie de hârtie de la Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia parlamentarilor că, de circa doi ani, nu a mai fost auzit criticând justiţia, motivul fiind că aceasta a început să funcţioneze, ceea ce îi sperie „pe mulţi infractori, fie că sunt din politică sau din afara politicii, dar cu bune legături în politică”. „În acuzaţiile dumneavoastră susţineţi că am influenţat Justiţia. Greşit! Poate mulţi aveţi rude, cunoştinţe, judecători sau procurori. Dacă aţi găsit un singur judecător sau procuror sau un singur ofiţer de poliţie cu care să fi vorbit direct sau transmis mesaje indirecte – cum făcea senatorul Voicu, care înţeleg că azi va vota pentru suspendare – dacă găsiţi unul singur, eu îmi voi asuma răspunderea afirmaţiei dumneavoastră. Dacă nu, încetaţi să dezinformaţi”, le-a spus şeful statului iniţiatorilor cererii de suspendare. Apoi, le-a reproşat reprezentanţilor USL că l-au „salvat” pe Dan Voiculescu în urmă cu două săptămâni, dar că nu ştie dacă o vor mai putea face dacă nu controlează justiţia, el susţinând că obiectivul USL este subordonarea justiţiei.

Despre dictatori…

După ce a ascultat toate intervenţiile parlamentarilor, Traian Băsescu a luat din nou cuvântul şi, printre altele, a vorbit de aşa-zisele măsuri dictatoriale care i se reproşează. „Aţi văzut vreun dictator care să dea opoziţiei funcţia de prim-ministru? Aţi văzut vreun dictator care să dea opoziţiei cel mai puternic serviciu de informaţii interne? Aţi văzut vreun dictator care să dea opoziţiei şefia singurului serviciu de informaţii externe? E, dacă nu aţi văzut mai căutaţi dictatori”, le-a spus şeful statului celor prezenţi în sală. Ajuns în acest punct, şeful statului a mărturisit că are şi un regret: „Am numit doi premieri. Unul se numeşte Tăriceanu, altul Ponta. Paradoxal, după ce au ajuns la Palatul Victoria, amândoi şi-au propus ca obiectiv suspendarea preşedintelui. I-am văzut pe amândoi cu ochii blânzi şi umezi înainte să le înmânez mandatul şi i-am văzut cum au ajuns marionete ale intereselor din partidul lor când au ajuns la Palatul Victoria”.

„Este una dintre cele mai frumoase zile ale vieţii politice româneşti”

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a făcut „o foarte scurtă trimitere la memorie”, vorbind despre mineriadele din 1990: „Ştim că Ion Iliescu era preşedintele României şi va fi însoţit toata viaţa sa de responsabilitatea şi umbra uriaşă a acestui moment. Ştim că atunci Tăriceanu, Vosganian, eu, într-un oraş de provincie, eram membri ai PNL, aveam sediile atacate, dar susţineam valorile libertăţii. Victor Ponta era elev de liceu, Radu Berceanu, Videanu, erau deputaţi în partidul lui Iliescu, în partidul care cauţiona mineriada”. Adresându-se direct lui Traian Băsescu, liderul PNL a spus că „noi dorim să vă suspendăm azi. În realitate, dumneavoastră v-aţi autosuspendat de ani buni din funcţia de preşedinte. (…) Nici un apropiat al preşedintelui nu a fost deranjat de justiţie. Aceasta este marea problemă pe care noi, azi, propunem să o sancţionăm printr-un vot politic, trimiţându-l la judecata electoralului român. (…) Este una dintre cele mai frumoase zile ale vieţii politice româneşti, în ciuda tensiunii. Reuniţi aici, indiferent de verdict, nu dăm nici o lovitură de stat, nu atacăm nici o instituţie, ci ne aflăm în miezul exerciţiului democratic, constituţional şi parlamentar”.

Şova a venit cu exemple de intervenţie în justiţie a PDL

Preşedintele PDL, senatorul Vasile Blaga, a catalogat demersul USL de suspendare a preşedintelui Băsescu drept „ipocrit şi hilar” şi a făcut, din nou, apel la parlamentarii UNPR, UDMR şi minorităţi să se „trezească” şi să nu pună umărul la răsturnarea democraţiei. „Domnul Băsescu nu a încălcat Constituţia, pe când Victor Ponta şi Crin Antonescu o încalcă în fiecare zi”, a concluzionat Blaga.

În replică la afirmaţia lui Traian Băsescu referitoare la încercarea USL de a prelua controlul justiţiei, senatorul PSD Dan Şova a ţinut să-i ofere câteva exemple care demonstrează că, de fapt, PSL face asta: „Noi nu vrem să preluăm controlul asupra justiţiei. Când Monica Macovei a spus că un medic trebuie anchetat, a fost anchetat. Când Baconschi (n.r. – Teodor Baconschi, fost ministru de Externe) a spus că domnul Marga (n.r. – Andrei Marga, actualul ministru de Externe) trebuie anchetat, a apărut o plângere penală. Când domnul preşedinte a spus că un om de afaceri nu trebuie anchetat, a fost eliberat”.

CCR a evitat un aviz final, pronunţându-se pe fiecare acuzaţie în parte

Intraţi în şedinţă ieri dimineaţă, la ora 9, judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au evitat să dea un răspuns clar în privinţa suspendării preşedintelui, deşi au analizat cererea Parlamentului timp de mai multe ore. Magistraţii au preferat să analizeze fiecare dintre cele şapte puncte din cererea USL şi să se pronunţe pe rând. Astfel, CCR a constatat că Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, însă asumarea unui rol activ în viaţa politică şi socială a ţării nu poate fi caracterizată ca un comportament contrar Constituţiei. În schimb, „faptul că preşedintele României, prin comportamentul său politic, şi-a asumat public iniţiativa unor măsuri economico-sociale, înainte ca acestea să fie adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul şi atribuţiile primului ministru”, consideră Curtea. În privinţa încălcării prevederilor constituţionale referitoare la independenţa justiţiei, CCR crede că declaraţiile critice formulate de Băsescu nu sunt de natură să determine magistraţii să nu-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale. Mai mult, spun judecătorii, nici declaraţiile preşedintelui în legătură cu decizii din trecut ale CCR „nu au fost de natură a aduce atingere independenţei judecătorilor constituţionali”.

 

Preşedintele Senatului şi, totodată, noul preşedinte interimar al României, Crin Antonescu, a declarat ieri, în plenul Camerelor reunite, că dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el se va retrage „definitiv” din viaţa politică. „Domnule preşedinte, drumurile noastre se cam despart: veţi fi sau nu suspendat, veţi fi sau nu demis la referendum, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică. Dacă veţi fi demis la referendum nu ştiu ce veţi face, dar vă urez şi dumneavoastră şi mie un singur lucru: să apucăm amândoi o justiţie independentă. Vă urez un preşedinte atât de bun încât să fie bun şi pentru dumneavoastră”.

 

La finalul celei de a doua intervenţii a sa, Traian Băsescu le-a spus senatorilor şi deputaţilor că are de făcut „o mică observaţie, care depinde de votul dumneavoastră. Eu sunt la Cotroceni, aştept eventual decizia CCR care să stabilească preşedintele interimar pentru a preda mandatul. Dacă nu veţi avea o astfel de decizie datorită votului, tot puteţi să mă cautaţi domnule Antonescu. Vă las aici o foaie pe care să vă scrieţi ce aţi promis: demisia, dacă eu voi câştiga referendumul”.

 

Curtea Constituţională a României a anunţat ieri, într-un comunicat remis presei, că „îşi exprimă grava ingrijorare în legătură cu faptul că doamna judecător Aspazia Cojocaru a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a preşedintelui României, cu privire la votul pe care urmează să îl dea”. Aspazia Cojocaru (66 de ani) a fost numită de Camera Deputaţilor judecător la Curtea Constituţională în anul 2004, la propunerea PSD. O sursă de la Curtea Constituţională, întrebată cine a ameninţat-o pe Aspazia Cojocaru, a răspuns: „Ea nu ştie”. La puţin timp, judecătoarea a reclamat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) că a fost ameninţată şi s-a deschis un dosar de cercetare.