Pentru ediţia din acest an, Fundaţia Vodafone a selectat 14 persoane dintre candidaţii externi, pentru programului „Voluntar de profesie”, suplimentând cu încă doi voluntari numărul anunţat iniţial.
„Ediţia din acest an s-a bucurat de foarte multe proiecte bune, cu un impact mare asupra beneficiarilor organizaţiilor non profit alese în program. Acesta a fost şi motivul pentru care juriul a hotărât să mărească numărul câştigătorilor la 14, pentru a da o şansa celor care şi-au propus prin proiectul lor, să schimbe viaţa beneficiarilor ONG-ului ales. Prin acest program, Fundaţia Vodafone oferă posibilitatea şi angajaţilor Vodafone să lucreze timp de şase luni într-o organizaţie non profit. Procesul de selecţie intern încă nu s-a finalizat, aşadar la sfârşitul lunii august vom şti exact care sunt toţi câştigătorii acestei ediţii”, a spus Florina Tănase, senior director Regulatory, Legal and Corporate Affairs.
Voluntarii selectaţi au vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, sunt de profesie economist, psihopedagog, asistent medical, specialist marketing, profesor, arheolog sau asistent social, iar organizaţiile non profit pe care le-au ales sunt: Asociaţia Little People România, Asociaţia Sfântul Stelian, Fundaţia Cristian Şerban Timişoara, Asociaţia Dăruieşte Viaţă, Asociaţia Hopes for life, Fundaţia Sfântul Dimitrie, Asociaţia Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor Publici din România, Asociaţia Charity Works, Asociaţia Mediaşul pentru Cultura, Asociaţia Hercules, Asociaţia Speromax Alba, Fundaţia Chance for life, Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău şi Asociaţia SOS Infertilitatea. Proiectele cu care cei 14 voluntari au câştigat acoperă domeniile sănătate, educaţie, prevenirea abandonului familial şi se adresează unui număr mare de beneficiari: copiilor bolnavi de cancer, tinerilor cu handicap, persoanelor afectate de scleroză multiplă, tinerilor seropozitivi, persoanelor bolnave de hemofilie, bătrânilor, copiilor aflaţi în risc de abandon, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi persoanelor care se confruntă cu probleme de infertilitate. Lista completă a câştigătorilor programului Voluntar de profesie este disponibilă pe www.facebook.com/fundatiavodafone.
25.000 de ore de voluntariat pentru copii cu dizabilităţi
Fundaţia Vodafone asigură salariile curente ale voluntarilor si cheltuielile administrative, pe toată durata programului. Aceştia îşi vor desfăşura activitatea în organizatiile non profit alese in perioada septembrie 2012 – martie 2013. Cei 14 câştigători au fost selectaţi dintr-un juriu format din membrii Board-ului Fundaţiei Vodafone România. În program s-au înscris aproximativ 200 de persoane. Programul „Voluntar de profesie” a fost lansat de Fundaţia Vodafone România în 2010. În cei doi ani, 30 de voluntari au lucrat pentru organizaţii non profit din toată ţara. Aceştia au efectuat 25.000 de ore de voluntariat pentru copii cu dizabilităţi, autism, copii aflaţi în plasament, familii nevoiaşe sau copii proveniti din familii sărace, mame aflat în risc social, sau oameni cu deficienţe de vedere.
„Voluntar de profesie” este un program iniţiat în anul 2002 de către Fundaţia Vodafone Group la nivel mondial, sub denumirea de „World of Difference”. Până în prezent, peste 1500 de voluntari s-au implicat în proiecte dezvoltate de ONG-uri din toată lumea. În prezent, programul se desfăşoară în 21 de ţări.