Cresc cazurile de fraudă la bacalaureat – Au fost eliminaţi elevi şi de la colegiile de prestigiu!

1
1072

Elevii nu renunţă la copiat când vine vorba de examene scrise, indiferent de sancţiuni. Ieri la proba obligatorie a profilului, în Dolj, încă cinci candidaţi au fost eliminaţi din săli pentru fraudă, după ce la prima probă, cea de limba şi literatura română, alţi 13 elevi au fost nevoiţi să părăsească examenul din aceleaşi motive. Fenomenul copiatului nu este izolat, ci chiar în extindere. În acest an i-a cuprins şi pe elevii de la liceele de prestigiu din Craiova. Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova a fost pus ieri, pentru a doua oară în această sesiune, pe lista unităţilor cu elevi eliminaţi. 

Cazuri de fraudare a examenului s-au înregistrat, ieri, şi la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova. De asemenea, astfel de situaţii au fost şi la Grupul Şcolar „Matei Basarab”, Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Craiova şi la Colegiul Naţional „Ştefan Odobleja” din Craiova. „Toţi elevii eliminaţi sunt de la licee din Craiova. Patru dintre ei au încercat să copieze cu fiţuica şi unul cu telefonul”, a declarat inspectorul şcolar general Georgică Bercea-Florea.

Se copiază şi la Matematică!

Proba obligatorie a profilului a fost susţinută, în funcţie de specificul profilului, la Matematică pentru cei de la real şi tehnic şi la Istorie pentru cei de la filieră de umanistă. La ambele discipline au fost tentative de fraudare. Din cei cinci elevi eliminaţi ieri, doi susţineau examenul la Istorie, iar ceilalţi trei la matematică. Deşi pare incredibil, copiatul la matematică nu este imposibil. Elevii şi-au procurat broşuri cu variantele de subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi au încercat să le folosească, sub formă de fiţuici, pentru a găsi soluţii la cerinţele de pe foaia de examen. Cei eliminaţi vor rămâne fără dreptul de a mai participa la această sesiune şi nici la următoarele două.

Subiectele nu au fost foarte uşoare

Timpul petrecut în sala de examen pentru a rezolva subiectele a fost de trei ore, în care candidaţii au încercat să se concentreze la maximum, măcar pentru a obţine note de trecere. Şi nu a fost deloc uşor, au concluzionat mulţi. La Matematică, disciplină ce a pus mari probleme anul trecut, după cum arată chiar procentele de promovare a sesiunilor, mulţi elevi nu au reuşit să rezolve toate cerinţele de la cel de al treilea subiect, indiferent de modul. „Nu a fost exagerat de greu, dar nu pot spune că a fost nici uşor. Adică nu a fost posibil rezolvarea întregii variante. Probleme am avut mai ales la ultimele subpuncte de la subiectul III”, a precizat elevul Mircea Răducan, din Craiova. Părerea a fost împărtăşită de mai mulţi candidaţi. „M-am pregătit intens în acest an şi nu pot spune că a fost un examen uşor”, a precizat Ionuţ Stan.

Unul dintre subiectele de la Istorie, tratat vag în programă

În ceea ce priveşte subiectele de la istorie şi aici au apărut discuţii. Unul dintre profesorii de specialitate a menţionat că subiectul al II-lea, bazat pe un text extras din lucrarea „Istoria românilor de la origini până în zilele noastre”, ce face referire la „Constituţia cărvunarilor”, este cel mai dificil. „Subiectul al II-lea consider ca este cel mai dificil. Elevii au avut în programă constituţiile din secolul XIX, dar la acea constituţie a fost tratata vag. Ar fi fost mai bine să li se dea constituţia de la 1866 a Regelui Carol I sau lucruri ce ţin de legile date de Cuza după 1859. Acest subiect va face diferenţa”, a spus profesorul de istorie.

Comunismul le-a dat emoţii

Elevii care au susţinut examenul la Istorie au ieşit din sală îngrijoraţi în special de cel de al treilea subiect- un eseu de două pagini despre situaţia naţională şi internaţională în România postbelică. O cerinţă ce impune cunoştinţe complexe.

„La subiectul al III-lea, copiii trebuiau să abordeze în contextul Războiului Rece şi rolul pe care l-a avut România în acest conflict. De asemenea, trebuiau să facă referire la modul în care comuniştii au falsificat alegerile din perioada 1946 – 1947, să facă referinţă la Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej, să precizeze aspecte legate de faptul că România era un stat tampon între fostul URSS şi Occident, să se refere la aderarea României la CAER sau la Tratatul de la Varşovia. Pe final, trebuie sa ajungă la anul ’89 şi să arate ce a însemnat revoluţia de atunci, să precizeze exact principiile sistemului democratic cu referire la pluripartidism, votul universal şi, în linii mari, să precizeze principiile care stau la baza democraţiei”, a explicat un profesor de istorie. Subiectul le-a dat foarte multe emoţii elevilor. „Am scris o filă şi jumătate, dar nu ştiu dacă am făcut totul corect pentru că trebuia să ating anumite puncte. Nu prea eram pregătită pentru această perioada”, a spus eleva Anca Marin din Craiova.

Aşteptaţi cu nerăbdare de susţinători

Candidaţii au venit însoţiţi la examen de părinţi sau de prieteni, care i-au încurajat. Aceştia au rămas lângă centrele de examen până la final. Cu mari emoţii. „Sper să reuşească să promoveze această sesiune. Şi îi ţin pumnii. Am mari emoţii”, a spus Alina Turcu, una dintre mămici. Adolescenţi, unii dintre candidaţi au fost aşteptaţi chiar de iubiţi sau iubite, care le-au pregătit şi câte o mică surpriză. Una dintre elevele de la Colegiul Naţional „Carol I” a fost întâmpinată la ieşire chiar de prietenul său, cu un trandafir, roşu şi bine înflorit, care i-a mai alungat puţin gândul de la cerinţele de pe foaia de examen. În unele cazuri chiar şi o îmbrăţişare a fost îndeajuns.

Mâine va fi ultima probă

Sesiunea bacalaureatului din acest an se încheie vineri, 6 iulie. Elevii vor trăi ultimele emoţii ale examenului scris la proba la alegere din arria profilului şi specializării. În funcţie de notele obţinute la examenele scrise din această săptămână, candidaţii vor primii verdictul acestei sesiuni : „promovat” sau „respins”. Primele rezultate vor fi afişate pe 8 iulie, iar pe 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, vor fi depuse contestaţiile. În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la 13 iulie vor fi afişate rezultatelor finale. Pe baza mediei de la bacalaureat, absolvenţii de liceu pot opta pentru admiterea la facultate.

1 COMENTARIU

Comments are closed.