S-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională: În Dolj, 34% din elevi au obţinut medii sub 5

0
1092

Gata cu emoţiile pentru elevii care au susţinut Evaluarea Naţională! Ieri, s-au afişat rezultatele la examenele scrise, care vor avea o pondere de 50% din media de admitere la liceu. În judeţul Dolj, primele date arată că, din cei aproximativ 5.000 de candidaţi care au susţinut probele scrise la Limba română şi la Matematică, aproximativ 1.700 de elevi, reprezentând 34%, au obţinut note sub 5. Au fost însă şi rezultate de excepţie: în Craiova s-au înregistrat 21 de medii de 10.

Notele de la Evaluarea Naţională au fost afişate vineri, la toate cele 157 de unităţi de învăţământ, până la orele prânzului. Elevii nemulţumiţi de punctajul obţinut au avut ocazia să depună contestaţie, în aceeaşi zi, între orele 14.00- 18.00. Lucrările vor fi reevaluate în week-end, iar rezultatele finale vor fi afişate luni, 2 iulie. Pe baza notelor obţinute la aceste examene, dar în egală măsură şi  a celor din perioada gimnaziului, absolvenţii de clasa a VIII-a vor face opţiunile pentru admiterea la liceu.

Baremul la Română a fost modificat

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a ţinut să precizeze că la evaluarea pentru proba scrisă de la Limba şi literatura română la cererea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a modificat baremul de corectură. Modificările au fost impuse de discuţiile apărute în mass-media despre interpretarea propoziţiei „Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii”. Părerile profesorilor, dar şi ale reprezentanţilor Academiei Române au fost împărţite între „subiectivă” şi „predicativă”. În aceste condiţii, inspectoratele şcolare au primit, miercuri seara, o notă telefonică prin care se solicita să se ia în considerare ca fiind corecte ambele variante, şi nu doar cea „subiectivă”, trecută iniţial în baremul de corectare. În aceste condiţii, lucrările au fost reevaluate. În judeţul Dolj, prima corectură a arătat că  2.145 de elevi au ales varianta dată de minister, iar după modificarea baremului au fost mărite notele pentru alte 1.711 teze. Subiectul a fost punctat cu 60 de sutimi.

Cei mai mulţi elevi au medii între 5 şi 7,99

Majoritatea mediilor de la Evaluarea Naţională au fost între 5 şi 7,99, după cum arată statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. „Primele rezultate arată că 12% din elevii prezenţi la probele scrise au medii între 7 şi 7.99, alţi 13% între 13% între 6 şi 6,99 şi 15% între 5 şi 5,99”, a precizat Luminiţa Popescu, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Nu sunt puţin nici elevii care au obţinut medii sub 5. Aceştia reprezintă 34% din totalul candidaţilor. Conform regulamentului de admitere la liceu, aceşti elevi vor avea prioritate să opteze pentru o unitate de învăţământ indiferent de nota obţinută.

Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” are cele mai multe medii de 10

La Evaluarea Naţională au fost şi elevi care au demonstrat că s-au pregătit temeinic pentru examene. 21 de absolvenţi de gimnaziu din Craiova au obţinut media 10. «Cele mai multe medii de zece s-au înregistrat la Şcoala nr. 21 „Gheorghe Ţiţieca”, în număr de cinci, după care urmează Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Carol I”, Şcoala 22 „Mircea Eliade ” şi Şcoala 2 „Traian”», a mai precizat inspectorul şcolar general adjunct Luminiţa Popescu. De altfel, 5,42% din elevi au obţinut note peste 9,50.

În ceea ce priveşte unităţile cu cele mai mari note, pe listă sunt trecute, pe lângă unităţile cu medii de 10, menţionate mai sus, şi Liceul „Independenţa” din Calafat, Şcoala nr. 39 „Nicolae Bălcescu” , Şcoala nr. 32 „Alexandru Macedonski” şi Şcoala  nr. 29 „Nicolae Romanescu” din Craiova. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, în această ierarhie au fost trecute unităţile care au peste zece elevi cu note mai mari de 9,50.

Trebuie menţionat însă că şi în această sesiune de examene au fost înregistrate tentative de fraudă. Un elev de la Poiana Mare a fost eliminat la proba scrisă de Matematică, după ce a fost surprins când copia. Acesta nu va pierde şansa de a deveni licean. Poate participa la cea de a treia etapă de admitere, care va avea loc în luna septembrie, pe locurile care vor rămâne libere.