SRI: Se menţine actualul nivel de alertă antiteroristă, “Precaut”

0
415

Serviciul Român de Informaţii menţine actualul nivel de alertă antiteroristă, “Precaut”, pentru că datele deţinute de autorităţile române nu relevă în acest moment existenţa unor ameninţări directe asupra României. Această informaţie a fost ieri furnizată de biroul de presă al SRI. Posibile atacuri teroriste au fost dejucate profesionist de către SRI în colaborare cu DIICOT, chiar în urmă cu zece zile, când s-au făcute mai multe percheziţii la domicilile unor islamiştii unde se instruiau adepţii. Serviciul monitorizează evoluţia ameninţărilor teroriste, în cooperare cu ceilalţi membri ai Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), precum şi cu partenerii externi.  Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat ieri că Osama ben Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaida, a fost ucis într-o operaţiune militară în Pakistan. Osama ben Laden fiind considerat responsabil pentru atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii şi pentru multe alte atentate comise împotriva civililor sau militarilor şi care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. “Informaţiile deţinute de autorităţile române în contextul creat de uciderea lui Osama ben Laden, liderul reţelei Al-Qaida, nu relevă existenţa, în acest moment, a unor ameninţări directe la adresa României. Serviciul Român de Informaţii, ca autoritate naţională responsabilă de prevenirea şi combaterea terorismului, împreună cu celelalte instituţii şi autorităţi publice din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, a adoptat măsurile necesare pentru cunoaşterea posibilelor situaţii generatoare de riscuri teroriste pe teritoriul naţional.”, s-a mai precizat în comunicatul SRI. Ce va însemna moartea lui Ben Laden ? Înseamnă un pas important făcut împotriva terorismului islamic. Şi asta pentru că tactici dovedite şi perfecţionate în Palestina, războinici veterani din Afganistan, regim extremist care a permis crearea de baze de antrenament sigure în Afganistan, banii lui Osama Bin Laden şi experienţa sa de veteran al conflictului din Afganistan, armele rămase în urma războiului rece, destui recruţi şi susţinători financiari datorită frustrării cauzate de ocupaţia Palestinei… toate aceste lucruri au creat Al Quaeda şi terorismul islamic.