Poliţiştii doljeni au „bătut” barurile şi discotecile din Craiova, Calafat şi localităţile învecinate cu cele două municipii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar au instituit şi filtre rutiere în trafic, pe parcursul acestei razii de amploare fiind aplicate peste 80 de amenzi persoanelor care au încălcat prevederile legale în vigoare. În plus, au fost întocmite şi 17 dosare penale.
Peste 150 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, Poliţiei Municipiului Calafat, Serviciilor de Investigaţii Criminale, Ordine Publică şi Rutier, precum şi poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală 1-5, Cetate şi Poiana Mare, sprijiniţi de jandarmi ai GJMb Craiova şi IJJ Dolj au ieşit în stradă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul unor acţiuni de amploare desfăşurate în Craiova, în municipiul Calafat, dar şi în localităţile din vecinătatea celor două oraşe, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, a faptelor comise cu violenţă şi a celor prin care se pune în pericol siguranţa traficului rutier. Prin dispoziţia reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), poliţiştii i-au tras pe dreapta pe majoritatea conducătorilor auto aflaţi în trafic pe parcursul raziei, aceştia fiind verificaţi dacă au băut sau au consumat substanţe stupefiante.
„În cadrul activităţilor desfăşurate au fost efectuate verificări şi controale la 45 unităţi de alimentaţie publică, fiind legitimate aproximativ 500 persoane, dintre care 175 au fost controlate sumar de arme albe, iar 18 persoane au fost conduse la sediul unităţilor de poliţie pentru cercetări. În cele 11 filtre rutiere instituite pe mai multe drumuri din judeţ cu această ocazie, poliţiştii au verificat în trafic peste 200 autovehicule. Au fost constatate 17 fapte de natură penală pentru care au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, pentru abaterile de natură contravenţională constatate, au fost aplicate 82 de amenzi, în valoare totală de 18.498 lei, 11 certificate de înmatriculare fiind retrase de către poliţişti pentru neregulile constatate”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj. Destul de multe sancţiuni au fost aplicate şi administratorilor unor societăţi comerciale din judeţ. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, Claudiu Martie, administrator al unei societăţi comerciale din comuna Almăj şi Marian Golea, administrator al unui bar din Moţăţei, s-au ales cu dosare penale, în baza Legii nr. 61/1991, pentru că nu au luat măsuri în vederea asigurării localurilor cu personal de pază propriu sau specializat.
La un filtru rutier instituit pe DJ 641, poliţiştii l-au oprit pe Costinel Tuigan, 37 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism Ford, în urma testării cu etilotestul stabilindu-se că avea o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că şi acesta este acum cercetat penal.
Marian Sârbu, de 38 de ani, din comuna Rojişte, a fost prins în timp ce desfaşura activităţi de comerţ fără a respecta prevederile legale în vigoare, astfel că a fost amendat cu 1.500 lei şi i-a fost confiscată contravaloarea mărfurilor pe care apucase să le vândă, în timp ce Mişu Bâzgan, administrator la un bar din Ciupercenii Noi, comercializa băuturi alcoolice fără documente de provenienţă, alegându-se cu o amendă în valoare de 1.000 lei. Poliţiştii avertizează că asemenea acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, atât în Craiova, cât şi în judeţ.