23 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect de energie eoliană

0
326

Banca Comercială Română (BCR)  a încheiat un acord de finanţare în valoare de 23 milioane EUR cu grupul industrial multinaţional Martifer pentru dezvoltarea unui proiect de energie eoliană de 42 MW în sud-estul României. BCR a beneficiat de asistenţă din partea DLA Piper, în calitate de consilier juridic pentru executarea finanţării. Bulboacă şi Asociaţii SCA a fost consilierul Martifer pentru această tranzacţie. „Este o tranzacţie de referinţă pentru BCR. Proiectele de energie regenerabilă contribuie direct la protecţia mediului, susţin securitatea energetică şi promovează dezvoltarea infrastructurii energetice. Energia regenerabilă are un potenţial imens pe care ne-am dori să îl finanţăm. România ar putea deveni lider regional în sectorul energiei, în special în energia regenerabilă, a declarat Wolfgang Schoiswohl, vicepreşedinte Corporate al BCR.

România, în primele zece

Conform unui raport de cercetare realizat de Erste Group, potenţialul de energie eoliană al României este cel mai ridicat din sud-estul Europei, fiind estimat la 14.000 MW capacitate instalată, echivalentul unei producţii totale de 23 TWh. Studiile specializate poziţionează Moldova şi Dobrogea printre regiunile cele mai potrivite pentru dezvoltări de parcuri eoliene, iar partea de sud-est a Dobrogei, în special, ocupă locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte potenţialul de energie eoliană. Conform Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană, în 2010 România se afla cu cei 437 MW printre primele 10 ţări din punct de vedere al capacităţii de energie eoliană instalate anual.