Ceea ce ştim, deja, nu mai este de actualitate: ministrul Muncii, Ioan Botiş, forţat să demisioneze, sub presiunea mediatică devastatoare pentru PD-L, n-a mai avut încotro şi a încercat doar o ieşire discretă din peisaj, invocând o chestiune de onoare. Premierul Emil Boc, între altele şi liderul partidului de guvernământ, nu s-a disociat o clipă de fostul membru al Guvernului, deşi în discuţie era vorba de bani europeni, care merseseră spre Asociaţia Euroactiv Bistriţa, de unde Lidia Botiş şi alţii aspiraseră cât putuseră. Proiectul, cum s-a spus, continuă şi nimeni nu mai ştie dacă Lidia Botiş, soţia ministrului, s-a retras sau nu din funcţia de consilier şi nici dacă ANI va mai continua investigaţiile pe seama cristalinului conflict de interese. Mai ştim ceea ce ne-a spus Emil Boc, cu prilejul descinderii sale la Ministerul Muncii, când a afirmat că se va consulta cu Ioan Botiş, revenit în Parlament, până la desemnarea unui succesor. Ce să înţelegem din toată povestea, pe alocuri grotească, trecută, deja, în uitare şi acoperită de alte evenimente, bineînţeles şi de sărbătoarea Paştelui? Că, de fapt, ceea ce a săvârşit ex-ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost cauţionat, respectivul rămânând „un om onest” de încredere neţărmurită pentru partid, apt pentru viitoarele promovări. Minimalizarea evenimentului este, de altfel, direct proporţională, s-a spus, cu suma disputată (500.000 de euro), care, pe lângă alte tunuri, e, de fapt, un mizilic. Punerea batistei pe ţambal are loc la puţine zile de data Convenţiei Naţionale a PD-L, când partidul dezbate inclusiv criteriile de integritate şi alte abureli, dorindu-se o rebranduire a sa, evident tot cu Emil Boc în capul treburilor. De fapt, PD-L nu mai are nimic de demonstrat pe scena politică şi a invoca, la derută, lupta împotriva corupţiei provoacă mai degrabă zâmbete maliţioase. Răspunsul la eficienţa acestei pseudo-cruciade împotriva corupţiei este însăşi abordarea anemică şi sterilă a cazului Botiş, care a augmentat deficitul de credibilitate. Uzat, fără soluţii, dar şi fără virtuoşi ai competenţei, Guvernul Emil Boc este etalonul forţei reale a unui partid lipsit de o ideologie clară, dar, în schimb, generator de scandaluri de corupţie. Cazul Botiş este simptomatic pentru necesitatea imperioasă a alternanţei la guvernare, după alegerile de anul viitor, dacă nu şi mai devreme. Atât şi nimic mai mult. În rest, în marea gălăgie cu PD-L, cu Blaga, Boc, cu tabere deja constituite, de-o parte sau de alta, nu constituie altceva decât o perdea de fum care nu mai interesează. Şi dacă mai interesează ceva este doar numărul de zile care au mai rămas până la bascularea acestei puteri, vinovată, între altele, nu doar de o austeritate prelungită, dar şi de marginalizarea României la nivelul UE. Şi, peste toate, vinovată de o împovărare financiară de care nimeni nu ştie cum se va scăpa.
