Biată ţară, în criză financiară, Din picior de plai şi gură de rai Ai ajuns maidan pentru fiecare golan Şi tomberon pentru fiecare avorton Şi desagă pentru fiecare iniţiativă beteagă Şi coridor pentru fiecare infractor Şi casă de fier pentru fiecare premier Şi gazdă bună pentru fiecare minciună Şi muncă în zadar pentru fiecare gospodar Şi profit pentru fiecare neofit Şi dobândă mare pentru fiecare trădare Şi stingător numărul zero Pentru fiecare foc al lui Nero Şi suflet caritabil pentru fiecare contabil Şi pahar plin pentru fiecare vecin Şi tentaţia de la Apus pentru Imperiul rus Şi lumânare de ceară Pentru fiecare provocare maghiară Şi avere care încotro pentru fiecare embargo Şi bordel nesătul Pentru şoferi de la Istanbul. O, ţara ţăranului mort, Ai început să aduci grâu din import, Vezi să nu cumva să te zbaţi Să cumperi şi ceva Munţi Carpaţi Şi să vină vreun prim-ministru dezinvolt, Ca să importe ceva Mureş şi ceva Olt. O, biată ţară, biată ţară, Mai mult te omoară cine zice că te repară Şi ţie ţi-e greu, că-n faţa lui Dumnezeu, Fiecare derbedeu vrea să te facă deşeu Şi ţi-e silă şi ţi-e milă Şi cuminţenia ta de prăsilă a devenit inutilă. Biată ţară, biată ţară, Popor în poziţie reglementară, Sub toată urgia planetară, Care, când te repară, te şi omoară, De ai ajuns întrebare fără răspuns Şi devii maternitate fără copii Şi te-au transformat în femeie fără bărbat Şi vor văduvie să-ţi deie, De bărbat fără de femeie, Ca să fii legea fărădelege Şi fărădelegea în plină lege, Semănarea de moarte în toate cele şapte arte Şi semnul lipsei de trebuinţă Pentru fiecare ştiinţă Şi societate cu mâinile tăiate Şi târg cu vânzători fără sârg Şi fântână cu apa-ntr-o rână Şi răstignire în fiecare mănăstire Şi înviere amânată pentru altă dată. Toate te încercară şi te subţiară, biată ţară, Vecinii te sfâşie, salvatorii tăi întârzie, Românie, Românie. Şi din exces în exces socotelile nu-ţi ies, Oricine e mai bogat ca tine, Orice nevrednic îţi ajunge sfetnic, Nimenea şi cu nimica ne învaţă ce e frica, La capătul de sus al cozii S-au îmbogăţit nerozii, Se ispăşesc păcatele, Se fură palatele, Mărşăluim de-a-ndăratele, Dascălii de matematici sunt foarte apatici, Dascălii de raţiune nu mai au ce ne spune, Dascălii de fugă ne declină şi ne conjugă, Dascălii de geografie ne crucifică şi ne sfâşie, Dascălii de română abia te îngână. Biată ţară, biată ţară, te repară, te omoară, Când trăieşti în capitalism Ţi-e dor de socialism, Când trăieşti în socialism, Ţi-e dor de capitalism, Dacă te-apuci de ceva, te gândeşti la altceva Şi, parcă, peste toate, suferi de ubicuitate, Suferi de preţuri mari Şi de plecare de cărturari, Suferi de un fel de transă Care te-a lăsat fără nici o şansă, Suferi de un fel de insolenţă NATO, Seduso, prădato şi abandonato! Parcă ai braţe paralitice Şi suferi de partide politice, Şi nu-ţi mai revii, din nici un fel de maladii, Când te îmbolnăveşti de nervi, Iei nevroza şi o conservi, Te baţi pe tine când te vezi în oglindă Şi nu e boală să nu te cuprindă. Îl omorâră cum îl omorâră, De lăsa sângele din el dâră, Pe ăla de dărâma fără voia ta, Dar acum dărâmă toţi, Că sunt şi nepricepuţi şi sunt şi hoţi. Cine pe cine să mai omoare, Că ar trebui să tragă fiecare în fiecare? Ţară tristă, ţară nefericită, Aia nu e coroană, aia e copită, Pe care ţi-au pus-o pe frunte, Ca să te umilească şi ca să te înfrunte, Că fiecare criminal Învaţă la seral, din fiecare serial, Cinismul, lichelismul şi oportunismul, Fanatismul, servilismul şi cameleonismul Şi mai ales pofta de crimă, Care ne urmăreşte şi ne animă. O, ţară fără noi, ai pornit înapoi, Vremea ta a trecut, Tu te-ai întors la un fel de viitor în trecut. La ora învierii, vin gunoierii, Întinde-le podul, să-ţi cânte prohodul, Întinde-le palma, să-ţi scuipe sudalma, Boală bolnavă de o nouă gâlceavă, Ţară-n ţărână sub mână păgână, Măcar rădăcina să-ţi mai rămână. Când o fi şi-o fi şi poate ne-om înzdrăveni, Să facem din noapte zi Şi din moarte nuntă În patima cruntă Şi să se scoale neamul Şi râul şi ramul Şi să se-audă, din fiece sat, Ca un ecou fidel şi curat, Ca un parastas retehnologizat: Adevărat, adevărat a-nviat! ADRIAN PĂUNESCU, 24 iunie 1992
