Garanţii de 230 de milioane de lei au fost accesate de primării şi consilii locale

0
451

FNGCIMM îşi menţine, în continuare, trendul ascendent al volumului de garanţii emise, înregistrând după primele cinci luni ale acestui an o creştere cu peste 63% a valorii acestuia faţă de perioada similară a anului trecut, până la un nivel de aproximativ 1,3 miliarde lei.

 “IMM-urile asigură stabilitatea economică şi socială a oricărei ţări şi, din această perspectivă, întreprinzătorii  trebuie trataţi ca o resursă naţională de o valoare inestimabilă, a cărei capacitate trebuie folosită la un nivel cât mai ridicat, în vederea amplificării performanţelor economiei naţionale. Prin misiunea noastră strategică, avem tocmai rolul de a susţine acest sector, cunoscând faptul că ideile bune de afaceri pot fi puse în practica doar dacă există finanţare asigurată, iar acordarea de garanţii facilitează atingerea acestui deziderat”,  a declarat Aurel Şaramet, preşedintele şi directorul general al FNGCIMM. De aceste garanţii au beneficiat, în primele cinci luni ale anului în curs, un număr de circa 4.100 de IMM-uri, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, iar numărul de garanţii emise a depăşit cifra de 4.750, în creştere cu 30% faţă de primele cinci luni ale anului 2011.

300 de IMM-uri au accesat garanţia Fondului

Analiza comparativă a celor două perioade a identificat, de asemenea, continuarea trendului pozitiv înregistrat în accesarea garanţiilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene. Astfel, în primele cinci luni din 2012, 300 de IMM-uri au accesat garanţia Fondului în vederea implementării de astfel de proiecte, ceea ce reprezintă un număr de circa trei ori mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Un trend similar s-a înregistrat şi în cazul acordării de garanţii pentru derularea programelor guvernamentale, valoarea acestora atingând un nivel de peste 270 milioane lei, reprezentând o creştere de 2,3 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, garanţii în cuantum de circa 230 milioane lei au fost accesate de primării şi consilii locale, în vederea implementării de proiecte cu o componentă de finanţare europeană nerambursabilă în cadrul FEADR.

Aurel Şaramet

Prima Casă – 65.000 de beneficiari

Reluarea activităţii de garantare a IMM-urilor în cadrul programului „Kogălniceanu”, din luna martie a.c., a însemnat deja susţinerea unui număr de ccirca 450 de întreprinderi, beneficiari de garanţii în cuantum de peste 35 de milioane de lei. Produsul-vedetă al ultimilor ani, programul Prima Casă, a generat, numai în această perioadă, un număr de aproximativ 10.200 de contracte de garantare, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.  Până la finele lunii iunie a.c. estimăm că acest program va ajunge la un total de peste 65.000 de beneficiari şi finanţări susţinute care vor depăşi valoarea de 2,6 miliarde euro. „Semnalăm, pe lângă dinamica pozitivă a rezultatelor înregistrate, şi o îmbunătăţire a calităţii portofoliului de garanţii, justificat de scăderea nivelului indicelui anualizat al plăţilor efectuate, de la circa 6.8% în prima parte a anului 2011 către un nivel de circa 4.7% în aceeaşi perioadă din 2012, semn că sectorul IMM-urilor a devenim mai pragmatic şi orientat spre viitor. De asemenea, în sensul îmbunătăţirii permanente a parteneriatului nostru cu IMM-urile, în câteva zile vom anunţa acordarea de noi facilităţi beneficiarilor de garanţii acordate de Fond, în interesul comun de stimulare a dezvoltării continue a mediului de afaceri din România”, a adăugat Şaramet.