Trei persoane reţinute în baza mandatelor europene de arestare – Descinderi la traficanţi de carne vie

0
952

Trei persoane pe numele cărora autorităţile judiciare franceze au emis mandate europene de arestare au fost ridicate, ieri-dimineaţă, în urma unei acţiuni a poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată la care au participat şi poliţişti francezi, desfăşurată în Drobeta-Turnu Severin. Cei trei, acuzaţi că, împreună cu alte persoane, au obţinut peste 200.000 de euro din trafic de carne vie şi proxenetism, au fost aduşi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde li s-au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova pentru confirmarea mandatelor europene de arestare.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Mehedinţi şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurori ai DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, dar şi cu o delegaţie de poliţişti specialişti francezi, sprijiniţi de “mascaţii” de la IPJ Mehedinţi au desfăşurat, ieri-dimineaţă, o acţiune pe linia combaterii traficului de fiinţe umane. Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul operativ şi informativ al specialiştilor Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova şi al lucrătorilor D.G.I.P.I.

Dis-de-dimineaţă, oamenii legii au descins la patru locuinţe pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, aparţinând membrilor unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism care acţiona în România şi Franţa. În plus, poliţiştii aveau şi mandate de aducere pentru alţi şapte membrii ai aceleiaşi grupări infracţionale.

În urma schimbului de date şi informaţii cu autorităţile judiciare franceze, poliţiştii de crimă organizată au stabilit că, în perioada 2007-2012, grupul infracţional, coordonat de doi fraţi din Drobeta-Turnu Severin, a racolat şi transportat în Franţa zeci de tinere care, odată ajunse la destinaţie, erau exploatate sexual. Acestea erau atrase de mirajul unui loc de muncă bine plătit, numai că, în momentul când ajungeau la periferia Parisului sau în Orleans, tinerele erau lăsate fără documentele de călătorie şi telefoanele mobile, iar ulterior prin ameninţări şi chiar bătăi, erau “convinse” să se prostitueze la stradă, în folosul proxeneţilor, care au obţinut în acest fel suma de peste 200.000 de euro, după cum estimează anchetatorii. Banii erau trimişi în ţară şi folosiţi pentru achiziţionarea unor autoturisme de lux şi a altor bunuri de valoare. De altfel, în urma percheziţiilor de ieri, au fost ridicate un autoturism Maseratti, un Mercedes şi un BMW, mai multe persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere fiind ridicate şi duse la audieri, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi. Trei dintre cei ridicaţi, pe numele cărora autorităţile franceze au emis mandate europene de arestare, au fost aduşi direct la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, procurorii dispunând reţinerea acestora pentru 24 de ore. Potrivit anchetatorilor este vorba despre Alexandru Paraschivan zis Jamaica, de 38 de ani, fratele său Dănuţ Paraschivan zis “Măgaru”, de 42 de ani, şi de Ion Daniel Stan, de 26 de ani, toţi din Drobeta-Turnu Severin. Cei trei au ajuns în arestul IPJ Dolj şi urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Craiova pentru dispunerea arestării preventive în vederea demarării formalităţilor de extrădare a acestora. Atât ei, cât şi celelalte persoane ridicate pentru audieri sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.