S-a publicat metodologia de concurs pentru posturile universitare

0
459

Candidaţi trebuie să fie obligatoriu absolvenţi de doctorat

Posturile de asistent universitar, asistent de cercetare pe perioadă nedeterminată, lector, conferenţiar, profesor universitar şi cercetător din învăţământul universitar ar putea fi deblocate înainte de începerea noului an universitar. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a publicat pe site proiectul de hotărâre privind metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior. Noile prevederi sunt în conformitate cu Legea Educaţiei, care impune ca toţi candidaţii să fie absolvenţi de studii doctorale, indiferent de postul didactic pentru care optează.

Metodologia de concurs este aşteptată de câţiva ani de centrele universitare, ai căror reprezentanţi au semnalat în mai multe rânduri faptul că este nevoie de personal în acest sistem. Conform proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea metodologiei, competenţele profesionale ale candidatului se evaluează de comisia de concurs exclusiv printr-una sau mai multe probe de concurs, incluzând prelegeri, susţinerea unor cursuri sau altele asemenea. Concursul constă în evaluarea activităţii ştiinţifice şi calităţilor didactice ale candidaţilor. Pentru fiecare post, comisia de concurs va decide ierarhia candidaţilor şi va nominaliza candidatul care a întrunit cele mai bune rezultate.

O prelegere publică de minimum 45 de minute

Potrivit metodologiei, pentru toate posturile, cel puţin o probă de concurs este reprezentată de o prelegere publică de minimum 45 de minute, în care candidatul prezintă cele mai semnificative rezultate profesionale anterioare şi planul de dezvoltare a carierei universitare. Această probă conţine în mod obligatoriu şi o sesiune de întrebări din partea comisiei şi a publicului. Instituţia de învăţământ superior anunţă pe pagina web a concursului ziua, ora şi locul desfăşurării acestei probe.

Comisia de concurs este formată din cinci membri, incluzând preşedintele acesteia, specialişti în domeniul postului scos la concurs sau în domenii apropiate. Rezultatul concursului se publică pe pagina web a concursului, în termen de două zile lucrătoare de la finalizarea concursului.

În cazul în care postul nu a fost ocupat, concursul poate fi reluat, în semestrul următor, cu parcurgerea integrală a procedurii. Numirea pe post şi acordarea titlului universitar aferent de către instituţia de învăţământ superior, în urma aprobării rezultatului concursului de către senatul universitar, se face prin decizia rectorului, începând cu semestrul următor desfăşurării concursului, mai prevede metodologia.

Noi condiţii pentru a participa la concurs

În metodologie sunt menţionate şi condiţiile de înscriere la concursul pentru ocuparea unei funcţii didactice. De pildă, pentru postul de asistent universitar, este necesară deţinerea diplomei de doctor şi a atestatului de abilitare, îndeplinirea standardelor minimale naţionale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei didactice de profesor universitar, aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei, precum şi îndeplinirea standardelor minimale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei didactice de profesor universitar, prevăzute de metodologia proprie. Aceste standarde trebuie să fie superioare sau egale standardelor naţionale aprobate prin ordin al ministrului.
Fiecare instituţie de învăţământ superior întocmeşte anual, până la 1 septembrie, un raport anual cu privire la organizarea, desfăşurarea şi finalizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice.