Trei zile pentru eliberarea abonamentelor către persoanele cu handicap

0
398

Craiovenii care beneficiază de abonamente pe mijloacele de transport care se oferă, conform legii, persoanelor cu handicap accentuat, cu handicap grav, precum şi asistenţii personali ai acestora, au la dispoziţie trei zile pentru a le ridica. Autorităţile locale anunţă că abonamentele pentru luna iulie vor fi distribuite în zilele de 27, 28 şi 29 iunie, între orele 8.00 şi 16.00, de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Craiova – situat  la parterul blocului T8. Excepţie fac persoanele cu handicap vizual şi auditiv, care îşi pot ridica abonamentele numai într-o zi şi de la sediile asociaţiilor. “Pentru persoanele cu handicap vizual accentuat şi grav, pentru luna iulie 2012 abonamentele se eliberează în data de 26 iunie, la sediul Asociaţiei de Nevăzători din Craiova, de pe strada Fraţii Buzeşti, la nr.25, între orele 8.00 -16.00. Pentru persoanele cu handicap auditiv accentuat,  pentru luna iulie 2012 se eliberează  în data de 28 iunie, la sediul Asociaţiei Naţionale a Surzilor-Filiala Craiova, de pe strada Nicolae Titulescu, la parterul blocului 19, între orele 16.00-19.00”, se arată în comunicatul Primăriei Craiova. Abonamentele cu pricina se eliberează personal celor în cauză, pe baza buletinului sau a cărţii de identitate, în original, şi certificatul de încadrare în grad de handicap în xerocopie.