“Blitz” cu amenzi, la Băilești

0
36
Ieri, 10 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj și Poliției Municipiului Băilești au desfășurat între orele 16.00-20.00, o acțiune tip ”Blitz” pe raza de competență a Poliției Municipiului Băilești. S-a lăsat cu sancțiuni contravenționale, cuntumul acestora depășind 20.000 de lei.
În cadrul acțiunii, au fost verificate peste 100 de autovehicule, fiind efectuate peste 90 de testări alcool și droguri. “Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare.  Totodată, a fost constată o infracțiune la regimul rutier. În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit pentru control , pe strada “Independenței”, din municipiul Băileşti, un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 39 de ani, din Băileşti. În urma verificărilor efectuate de polițiști,  s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără premis de conducere, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *