Agenţia de rating Moody’s a anunţat ieri, 6 iunie, că a retrogradat nota datoriei la o serie de bănci germane, între care Commerzbank şi mai multe bănci regionale, Landesbanken, cum lăsase să se înţeleagă din luna februarie. Prima bancă germană, Deutske Bank, pentru care Moody’s emisese un avertisment încă din luna februarie, nu figurează pe listă, deoarece face obiectul unei analize aparte. Decizia anunţată miercuri reflectă „riscul crescut al unor noi şocuri emanate de criza datoriilor în zona euro”, transmite Moody’s printr-un comunicat. Dar pentru majoritatea celor opt bănci examinate şi filialele lor din străinătate coborârea notelor este limitată la o singură treaptă, faţă de numeroase alte bănci europene sancţionate de agenţie în ultimele luni. Şi asta din cauza, potrivit Moody’s „dezvoltării relativ calme pe pieţele germane” şi măsurilor deja luate de băncile ţării pentru consolidarea situaţiei lor financiare. Commerzbank, a doua bancă germană, deţinută parţial de stat, şi-a văzut nota datoriei sale pe termen lung coborâtă cu un punct şi perspectiva retrogradată la negativ. Deka Bank, banca cooperativei DZ Bank, Landesbanken, LBBW şi Helaba, dar şi filialele germane UniCredit, şi-au văzut toate nota coborâtă cu o treaptă. Reculul este de două trepte pentru NordLB, în timp ce banca cooperativei WGZ Bank şi-a apărat nota, cuplată, însă, la o perspectivă negativă. Moody’s publicase la mijlocul lunii februarie o listă de 114 instituţii europene ameninţate de scăderea notei lor. În cursul săptămânii trecute şi în timp ce criza datoriilor în zona euro este repartizată mai echilibrat, agenţia a pus presiunea sa, exprimată prin reducerea notei, pe 16 bănci spaniole, iar ieri au fost supuse aceluiaşi regim şi trei mari bănci austriece: Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria.