Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat un avertisment dur contra Europei, în faţa reporterilor din New Delhi, cu privire la desfăşurarea de trupe în Ucraina. El a spus că dacă statele europene trimit trupe pe teritoriul ucrainian, acest lucru echivalează cu un război împotriva Rusiei. Remarcile au fost făcute cu doar câteva ore înainte de deschiderea summit-ului BRICS. Transcrierea declaraţiei sale, publicată de Interfax, este în concordanţă cu rapoartele TASS, Reuters şi agenţia de ştiri Anadolu. Franţa, Marea Britanie şi Ucraina au semnat un memorandum de înţelegere în ianuarie, privind posibila desfăşurare a unei forţe multilaterale. Aşa-numita „coaliţie a voluntarilor” prevede desfăşurarea de trupe, doar după un armistiţiu credibil şi nicidecum o intervenţie în luptele în desfăşurare. La cererea Kievului, forţa militară ar urma să asiste la instruirea forţelor ucrainiene şi să contribuie la descurajare. Desfăşurarea este planificată departe de linia frontului. Putin a respins evaluarea conform căreia Rusia ar putea ataca şi alte state europene, după Ucraina. De altfel, a dat vina pe Occident pentru actualul război, reluând o declaraţie îndelung lustruită. După înlăturarea preşedintelui ucrainian pro-rus, Viktor Ianukovic, statele occidentale au încercat să atragă Ucraina în NATO. Aceasta, potrivit Reuters, a fost principale cauză a evenimentelor tragice de astăzi din Ucraina. Guvernele occidentale au ignorat opoziţia Rusiei la extinderea NATO şi dau vina pe Moscova. Putin n-a dorit să comenteze evoluţiile politice interne din Germania, dar a atribuit rezultatul „erorilor sistemice” ale elitelor occidentale. L-a menţionat pe fostul cancelar Helmut Kohl, care credea că viitorul Germaniei şi Europei poate fi asugurat prin relaţii strânse de bună vecinătate şi alianţă cu Rusia. Nu există o confirmare independentă a acestei formulări.
















