Mai întâi jurnalista Jennifer Jacobs, de la CBS News, a relatat despre vizita directorului Agenţiei Centrale de Informaţii, John Ratcliffe, la Moscova, pe blogul său. Apoi vizita a fost confirmată, inclusiv, de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peşkov. Aeronava de transport militar greu Boeing C-17 Globemaster III a forţelor aeriene ale SUA a aterizat pe Vnukovo, din Moscova, după ce decolase de la baza Andreew şi făcuse o escală la Riga. Şeful CIA a avut programate întâlniri la Moscova, dar agenda acestora şi participanţii nu au fost dezvăluiţi. Ratcliffe conduce CIA din 2025. În luna mai a.c. Dmitri Peşkov confirmase contacte între agenţiile de informaţii de la Moscova şi Washington. Având în vedere faptul că vizita substituie prezenţa emisarilor canonici ai lui Donald Trump, Witkoff şi Kushner, consideraţi adepţi ai unui compromis cu Rusia, iar Ratcliffe –alături de Rubio- este considerat unul dintre principalii şoimi din administraţie şi un campion al presiunii asupra Kremlinului s-au emis mai multe speculaţii în privinţa mesajelor. Fie o înăsprire a poziţiei SUA, dacă Moscova continuă să refuze să-şi ajusteze cerinţele actuale, fie dialog în vederea unui posibil acord, fie tensiuni crescânde în relaţiile Rusiei cu Europa. Portalul Axios, citând surse demne de încredere relatează că SUA au cerut Ucrainei să nu atace Moscova în timpul vizitei directorului CIA. Ultima vizită la Moscova a unui director CIA, a fost cea a lui William Burns în toamna lui 2021. Kremlinul a prezentat, la scurt timp, după vizita pomenită termenii unei înţelegeri, care presupunea încetarea extinderii spre est a NATO, de care nu s-a ţinut cont. Vizita în sine poate fi un motiv de optimism, dar şi opusul, adică un preludiu la un scenariu mai grav. Peşkov a declarat pentru Washington Post că nu a existat o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin şi discuţiile purtate au avut ca scop „stabilirea contactelor între agenţiile de informaţii”.
















