Pentagonul neagă folosirea muzicii ca metodă de tortură la Guantanamo

0
317
John Kirby

Pentagonul a susţinut, joi, că nu a maltratat deţinuţii din Guantanamo, după prezentarea unui documentar în care se arăta că militarii le impuneau deţinuţilor să asculte, timp de mai multe ore, muzică, printre care şi genericul emisiunii pentru copii „1, Strada Sesam”. Statele Unite au recunoscut că utilizează muzica pentru a influenţa comportamentul deţinuţilor în această închisoare controversată, aflată într-o bază americană din Cuba şi construită în timpul preşedintelui George W. Bush pentru deţinuţii capturaţi în timpul „războiului împotriva terorismului”. Un documentar, difuzat recent de către postul de televiziune Al-Jazeera, a prezentat mai multe detalii despre aceste metode, susţinând că, în 2003, câţiva deţinuţi erau constrânşi să stea pe scaune, obligaţi fiind să asculte, folosindu-se căşti audio, câteva ore sau chiar zile întregi, muzică la un nivel sonor foarte ridicat. Conform Al-Jazeera, genericul emisiunii „1, Strada Sesam” făcea parte din selecţia de melodii utilizată. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby , a declarat joi că nu are cunoştinţă despre lista de melodii folosită la Guantanamo, dar că o anchetă a fost pornită deja cu privire la această perioadă în care a fost aprobată folosirea muzicii în această manieră.

El a adăugat că nu ştie dacă se mai foloseşte muzica în această închisoare, în care 171 de persoane, având aproximativ 20 de naţionalităţi diferite, erau încă încarcerate la începutul anului 2012. El a mai menţionat că militarii americani respectă „riguros” proceduri împotriva relelor tratamente aplicate prizonierilor. „Noi nu torturăm. Şi nu ne maltratăm deloc deţinuţii”, a declarat Kirby.