Un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținut de polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Aceștia, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul Craiova și în comuna Orodel. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Într-o autoutilitară utilizată de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, au fost descoperite și indisponibilizate 503.240 de țigarete fără timbru fiscal, iar într-un imobil din municipiul Craiova – alte 6.000. Individul ar fi încercat să le valorifice pe piața internă.
Ieri, craioveanul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

















