Amenzi de 340.000 de lei, aplicate de polițiștii doljeni în minivacanța de Rusalii

0
39
În minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor și Ziua Internațională a Copilului, zilnic, peste 350 de polițiști doljeni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate amenzi de aproximativ 340.000 de lei.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. “În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 300 de solicitări ale cetăţenilor, 263 dintre acestea fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Totodată, au fost sesizate 102 fapte de natură penală, 58 dintre acestea fiind infracţiuni contra persoanei, 24 de infracţiuni contra patrimoniului, 9 infracţiuni rutiere şi 11 infracţiuni de altă natură. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii doljeni au aplicat și 902 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 340.000 de lei. În ceea ce priveste activităţile pe linie rutieră, pe drumurile publice din judeţ, pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri doljeni au acţionat cu aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Cu această ocazie, au fost organizate acţiuni punctuale, în special acolo unde s-au înregistrat valori ridicate ale traficului rutier, pentru supravegherea, fluidizarea circulaţiei şi evitarea blocajelor. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 97 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Totodată, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 31 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De asemenea, în această perioadă, pentru creşterea gradului de siguranţă publică, poliţiştii doljeni au desfăşurat 48 de activităţi de informare pentru prevenirea infracţiunilor contra persoanei, patrimoniului şi pentru prevenirea criminalităţii informatice”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .
Exemple edificatoare
În timpul activităților desfășurate, o tânără, în vârstă de 33 de ani, din municipiul București, a fost înregistrată de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DEx 12 cu viteza de 174 km/h (+54 km/h). Aceasta a fost sancționată contravențional de polițiștii Serviciului Rutier Dolj, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile. De asemenea, polițiști din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega  au observat un autoturism căzut în șanțul din proximitatea Drumului Național 56, în afara comunei Perișor. La fața locului a fost identificat conducătorul auto, un bărbat, de 48 de ani, din localitate, acesta aflându-se singur în autoturism. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice. Acestea vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *