Studenții Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova au dedicat prezența lor la Parada Craiovei, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, tuturor copiilor care se confruntă cu afecțiuni oncologice.
Îmbrăcați în halatele albe, care simbolizează profesia pentru care se pregătesc și purtând baloane galbene (culoare asociată luptei împotriva cancerului pediatric), studenții au transmis un mesaj de speranță către copiii internați în secțiile de oncologie și către familiile acestora. Prin această inițiativă, tinerii au dorit să atragă atenția comunității asupra unei realități pe care nu trebuie să o ignorăm: pentru prea mulți copii, copilăria înseamnă nu doar joacă și descoperire, ci și tratamente, spitalizări și o luptă dusă cu un curaj impresionant. Pe parcursul paradei, studenții au lansat mesaje de încurajare și au invitat comunitatea să fie alături de copiii care trec prin experiența bolii oncologice. Gestul lor a fost un apel la empatie și implicare prin voluntariat clinic, un apel de a nu lăsa acești copii să se simtă singuri în fața unei provocări atât de dificile. „De Ziua Copilului, am vrut să transmitem un mesaj pentru copiii care luptă cu cancerul: nu sunteți singuri! În spatele fiecărui copil aflat în tratament e nevoie să fie o comunitate care îl vede și îl susține. Nu putem face totul, dar fiecare poate face ceva, pentru că 1 Iunie trebuie să fie pentru fiecare copil!”, au transmis reprezentanții studenților UMF Craiova.















