Când Traian Băsescu suspectează clasa politică de amnezie!

Traian Băsescu e mai vivace decât în momentele sale de vârf, pe scena politică. A fost preşedinte-jucător, se doreşte… pensionar-jucător sau cam aşa ceva, are mereu câte ceva de comentat, de corectat, de completat, are un punct de vedere convins de utilitatea sfaturilor sale, asemănătoare celor de chibiţ politic. A tăcut o vreme, din vari motive, după ieşirea din al doilea mandat, dar şi-a regăsit vocea, tonusul şi aplombul, încât ne anunţă mai nou că la Nicuşor Dan „nu-i palace lentoarea pe care acesta o are, nu-i place modul în care condiţionează desemnarea premierului, dar unul mai bun nu avem”. Unul mai bun, adică aşa cum era Traian Băsescu în propria evaluare, pe vremea când se afla la Cotroceni. Unde a stat vreo 10 ani. Ce vremuri! În ciuda criticilor, pe care le are faţă de actuala administraţie, a respins ideea suspendării preşedintelui, considerând un astfel de demers „o metodă bolşevică”, specifică PSD-ului, cum a declarat pe la România TV. Adică PSD-ul e un partid… de sorginte bolşevică, fiindcă sună duios. În general, extrem de puţine şi de anemice sunt „învăţăturile” lui Traian Băsescu către Nicuşor Dan, care oricum nici măcar nu e succesorul său. Ce să transmită Traian Băsescu? Disponibilităţile sale la coabitare, cu guvernul Victor Ponta, când altceva în afara imensei dorinţe de a-şi umili adversarii politici n-a cunoscut? Dacă pretextul a fost binele României, „substanţa” a fost măcelul pentru control. Şi atunci, ca şi acum, toată lumea era nemulţumită de toată lumea, naţiunea de politicieni, politicienii de naţiune şi cum politicienii se dovedeau inamovibili şi nemuritori era nevoie de o altă naţiune. La vremuri, precum „cele cu Băsescu” ne trebuia… o naţiune nou-nouţă. Şi dacă mai avea un mandat de preşedinte, cine ştie? Traian Băsescu s-a dovedit neîndoielnic un politician talentat, unul cu calităţi atât de puternice, încât a reuşit să stingă mai mereu imaginea marilor erori comise. A rezistat la două referendumuri de suspendare, cel de al doilea având o istorie, nu complicată, cât neclară şi astăzi. Împins de tot felul de apropiaţi să înveţe catehismul liberalismului şi crezul unei drepte profund străină de reflexele sale (era în vogă în Occident), a zămislit un conţinut politic, cu câştig pe scurtă durată, atât de artificial, încât s-a confruntat nu cu o criză de identitate, pe care n-a avut-o niciodată, ci cu o durată de viaţă limitată. A fi drepţi cu Traian Băsescu nu înseamnă să ţinem cont de ceea ce afirmă. Din ce dă mereu lecţii altora, nimeni nu învaţă mare lucru. Liderul cu tracţiune şi portanţă extraordinară odinioară, e inactual, obositor, inadecvat şi rămâne aşa cum l-a descris regretatul Radu Călin Cristea în cele două volume ale „Împăratului cu şapcă” (editura Rao). Nu ne mai referim la alte detalii, care i-au conturat portretul, deşi faptul că suspectează de amnezie toată ţara nu e deloc simpatic. Dimpotrivă.