Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova, prin Facultatea de Stomatologie, organizează, în perioada 28-30 mai 2026, cea de-a XVII-a ediție a Congresului Național „Craiova Stoma Links”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate stomatologiei din România. Deschiderea oficială are loc pe 28 mai 2026, de la ora 09.00, în sala 310 (Corp Extensie, Petru Rareș, Nr. 2).
Desfășurat în parteneriat cu Colegiul Medicilor Stomatologi Dolj, congresul reunește medici stomatologi, cadre universitare, cercetători, rezidenți și studenți interesați de cele mai noi direcții din stomatologia contemporană și de provocările care modelează viitorul profesiei. Tema ediției din acest an – „Competență, performanță și colaborare – stomatologia viitorului” – reflectă transformările accelerate ale domeniului, unde tehnologia, interdisciplinaritatea și comunicarea profesională devin esențiale pentru practica medicală modernă. Programul științific include conferințe, prezentări și dezbateri susținute de specialiști recunoscuți la nivel național și internațional, abordând teme actuale din endodonție, ortodonție, chirurgie dento-alveolară, parodontologie, implantologie, imagistică dentară și medicina orală. Participanții vor avea oportunitatea de a descoperi perspective inovatoare asupra diagnosticului, tratamentului și educației medicale în stomatologie. Evenimentul își propune să creeze un spațiu de dialog academic și profesional, în care experiența clinică, cercetarea și colaborarea interdisciplinară să contribuie la dezvoltarea unei stomatologii moderne, orientate către performanță și siguranța pacientului. Prof. univ. dr. Adrian Camen, decanul Facultății de Stomatologie, UMF Craiova, a precizat: „Stomatologia traversează o perioadă de transformări accelerate, în care tehnologia, cercetarea și abordările interdisciplinare schimbă constant modul în care înțelegem practica medicală și relația cu pacientul. În acest context, considerăm esențial să oferim medicilor stomatologi, cadrelor universitare, cercetătorilor și tinerilor aflați la început de drum un spațiu de întâlnire, schimb de experiență și actualizare profesională la cele mai înalte standarde. Craiova Stoma Links a devenit, de-a lungul edițiilor, mai mult decât un congres științific. Este o comunitate profesională construită în jurul ideii de performanță, colaborare și responsabilitate față de viitorul profesiei medicale. Ne bucurăm că și în acest an alături de noi se află invitați de prestigiu, specialiști care contribuie activ la dezvoltarea stomatologiei românești și internaționale.”
Mai multe informații despre program și înscriere sunt disponibile pe platforma oficială a evenimentului: craiovalinks.org.















