Jose Mourinho este încă la mare preţ, din moment ce s-a văzut curtat de Real Madrid, în mare încurcătură. Un vestiar inflamat, rezultate neconvingătoare, nici un trofeu. Mourinho ar avea deja pe masă o nouă ofertă de prelungire a contractului cu Benfica, pe care o va respinge, scrie AS, dar va accepta în schimb oferta lui Real Madrid, după discuţii prelungite, în cadrul cărora a solicitat prerogative sporite în politica de transferuri. Şi nu numai. Decizia e luată, decretează AS şi Mourinho îşi respectă de regulă cuvântul. „Nu voi vorbi despre viitorul meu, până lunea viitoare” a declarat „Special One”, după remiza echipei Benfica (actuala sa echipă de club) cu Braga. O clauză, în contract, impune o anumită ordine în privinţa paşilor care trebuie respectaţi premergător despărţirii. Şi Jose Mourinho se va conforma. Dacă va fi soluţia potrivită pentru ceea ce îl aşteaptă la Real Madrid rămâne de urmărit. În contextul tensiunilor ridicate de la Real Madrid, Florentino Perez a avut luni seara o reglare de conturi cu anumiţi jurnalişti, anunţând noi alegeri la care va candida, excluzând orice demisie. Reamintim, clubul madrilean are 100.000 de membri cotizanţi.















