Fostul ministru Ioan Mureşan, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare

0
348

Fostul ministru al Agriculturii din guvernarea CDR, Ioan Avram Mureşan (foto), a fost condamnat definitiv, ieri, de instanţa supremă, la 7 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut, astfel, condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Ioan Avram Mureşan, de către  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat pe fond acest dosar. Instanţa urmează să emită mandatul de executare a pedepsei, care va fi trimis la Serviciul Urmăriri din Poliţia Baia Mare, pentru punerea în executare. De asemenea, Completul de cinci judecători a păstrat şi sentinţele decise în cazul celorlalţi inculpaţi din dosar. Astfel, Ioan Enea Truţă a rămas cu pedeapsa de 7 ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri şi a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, iar Silvia Căpitanu (fostă Buzatu) a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri. Pe latură civilă, instanţa i-a obligat pe cei trei, în solidar, la plata a 2.950.768,89 lei despăgubiri civile către Ministerul Agriculturii. Jiga Dan a fost achitat pe motiv că fapta nu există în cazul acuzaţiei de luare de mită.

Avram Mureşan, Ioan Truţă Enea (fost secretar general adjunct şi consilier în cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei – MAA), Silvia Căpitanu (fost director general al Direcţiei Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională din MAA) şi Dan Jiga (fost director general al Direcţiei Generale Economice şi Relaţii Bugetare din MAA) au fost trimişi în judecată în acest dosar în 18 decembrie 2003. Procurorii l-au acuzat pe Mureşan că, în calitate de ministru, ar fi întocmit, în mai 1999, noiembrie 1999 şi aprilie 2000, mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a cantităţii de 5.000 de tone ulei, beneficiar fiind SC Sun Oil SRL Râmnicul de Jos – judeţul Constanţa. Anchetatorii au stabilit că Mureşan, Truţă şi Căpitanu ar fi schimbat destinaţia fondului de contrapartidă aferent împrumutului extern acordat de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite Guvernului României (conform convenţiei încheiate la 5 aprilie1993) şi au folosit acest fond în alte scopuri decât cele prevăzute de HG 949/1999, cauzând Ministerului Agriculturii o pagubă de 29.507.688.963 de lei vechi.