Război în Ucraina: Putin l-ar dori pe Gerhard Schroder ca mediator

0
19

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a „citat” pe fostul cancelar german Gerhard Schroder, un prieten de-al său mulţi ani, ca potenţial negociator în discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina. Anterior Schroder a fost preşedintele Consiliului de administraţie la Nord Stream şi directorul Consiliului de administraţie la Rosneft. Contactat de agenţia germană DPA, biroul lui Schroder a declarat că fostul cancelar nu va comenta propunerea. Mai mult, guvernul german a respins deja propunerea Moscovei, surse guvernamentale din Berlin declarând că oferta lui Putin face parte dintr-o serie de propuneri false, circumscrise binecunoscutei strategii hibride ale Moscovei. Strategia hibridă se referă la măsuri care combină mijloace militare, politice şi de propagandă, pentru a slăbi adversarii fără a se ajunge la război. Surse guvernamentale au mai afirmat că Germania şi Europa nu vor fi divizate din această cauză. Der Spiegel, citând sursele sale, notează că fostul cancelar Schroder, ar fi potrivit într-un tandem cu Steinmaier, actualul preşedinte al ţării. Şi aici este de făcut o precizare. Eram în februarie 2014. Miniştrii de Externe ai Germaniei, Franţei şi Poloniei vedeau aparent o şansă de compromis, în lupta pentru putere de la Kiev. Prin urmare şi-au prelungit misiunea la Kiev şi n-au revenit la Bruxelles pentru întâlnirea de criză cu omologii din UE. Trio-ul menţionat a propus o foaie de parcurs pentru o soluţie politică la lupta pentru putere din Ucraina. Conform propunerii urma să fie format un guvern de tranziţie, iniţiată o reformă constituţională şi organizate alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Preşedintele în funcţie Viktor Ianukovici şi opoziţia trebuiau să fie de acord… cu foaia de parcurs. Ministrul german de Externe, Frank Walter-Steinmeier (actualul preşdinte al Germaniei), Laurent Fabius, ministrul francez de Externe (actualmente preşedintele Consiliului Constituţional) şi Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de Externe (şi acum în funcţie) s-au întâlnit cu Vitali Klitschko, Arseny Yatsenyuk şi alţi reprezentanţi ai opoziţiei, apoi cu preşedintele Ianukovici. Întâlnirea a durat mai multe ore. În final, miniştrii de Externe ai UE decideau sancţiuni împotriva celor vinovaţi de violenţele din Ucraina. Ministrul italian de Externe, Emma Bonino, spunea la Bruxelles că sancţiunile vor fi implementate rapid. Numeroase persoane au fost ucise în pofida armistiţiului convenit. Bărbaţi înarmaţi, de pe acoperişul clădirilor guvernamentale au ucis manifestanţi. Cancelarul german Angela Merkel a discutat telefonic cu Ianukovici, sfătuindu-l să accepte oferta. Ce a urmat însă n-a mai avut nici o legătură cu ceea ce stabiliseră miniştrii de Externe menţionaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *