Mecanic de locomotivă, hoț de motorină

0
73
În perioada 23 – 29 martie 2026, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova au acționat în cele șapte județe din zona de competență (Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș și Teleorman), pentru prevenirea și combaterea criminalității și migrației ilegale în transportul feroviar – „Crime Prevention Week”.
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea criminalității în transportul feroviar, prevenirea furturilor, combaterea migrației ilegale, identificarea persoanelor care dețin substanțe interzise, sancționarea comportamentului antisocial, precum și prevenirea actelor de vandalism.
În urma activităților desfășurate, atât în zona stațiilor de cale ferată, cât și în trenurile de călători, polițiștii au legitimat aproximativ 1500 de persoane, au verificat 43 de centre de colectare metale și au confiscat aproximativ 570 de kg de materiale feroase. Au fost aplicate 237 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 62.000 de lei și au fost constatate șapte infracțiuni.
Activitățile au beneficiat de suportul echipelor canine din județele de pe raza de competență.
***
Polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au depistat, în zona liniilor din stația CF Craiova, un bărbat de 50 de ani, din orașul Piatra-Olt, județul Olt, mecanic de locomotivă, având asupra sa cantitatea de 13,5 litri de motorină, depozitată în mai multe recipiente. În urma controlului efectuat la locul lui de muncă, într-un fișet metalic au mai fost descoperiți încă 15 litri de motorină. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
***
Polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Olt au depistat, într-un tren care circula pe relația București Nord – Craiova, după plecarea trenului din stația C.F. Drăgănești-Olt, un tânăr de 33 de ani, având asupra sa o țigară antizanală, care conținea la interior o substanță maro închis mărunțită, cu un miros înțepător, precum și mai multe substanțe solide de culoare maro închis. Bunurile au fost ridicate și înaintate pentru continuarea cercetărilor, conform competențelor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *