Doljul, trei premii la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

0
91

Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, eveniment de marcă ajuns la ediția a -a și organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, a celebrat, și în acest an, contribuția esențială a asistenților sociali în sprijinirea persoanelor vulnerabile și în dezvoltarea unor comunități mai solidare și mai incluzive.

Tema – „Construind împreună speranță și armonie: un apel Harambee pentru a uni o societate divizată” – a evidențiat importanța solidarității și a colaborării într-un context social marcat de inegalități și diferențe tot mai vizibile între regiuni, comunități și grupuri sociale.

Doljul a fost, ca de fiecare dată, reprezentat cu cinste la eveniment, nu mai puțin de trei premii revenind unor profesioniști din județul nostru. La Categoria Asistenţi Sociali ai Anului 2025, Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Asistenţei Sociale Comunitare i-a revenit Mihaelei Ruiu. La Categoria Personalităţi care Susţin Asistenţa Socială, Premiul Personalitatea Anului 2025 în Promovarea Educaţiei şi Formării în Asistenţă Socială a fost câștigat de conf. univ. dr. Cristina Ilie (Departamentul de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Ştiințe Sociale Craiova), iar Premiul de Excelenţă pentru Promovarea Profesiei Liberale de Asistent Social – de Eugenia-Erica Drăgan-Keller.

Felicitări tuturor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *