Garda de Mediu – verificări în comerțul cu fier vechi

0
27

Reprezentanții Garzii de Mediu  au declanșat o amplă ofensivă împotriva colectării ilegale de deșeuri metalice din județul Dolj. Comisarii transmit că vor avea toleranță zero pentru cei care nu respectă legislația.

Descinderile au fost în mai multe localități considerate sensibile din punct de vedere al activităților ilegale cu deșeuri metalice. Controalele au vizat atât centrele autorizate de colectare, cât și persoanele fizice care, potrivit verificărilor, au predat în mod repetat cantități importante de metale fără documente de proveniență. Comisarii au luat urma traseului metalelor care ajungeau constant la centrele de colectare. Au fost vizate comunele Coșoveni, Coțofenii din Față, Poiana Mare, dar și cartierul 1 Mai – Popoveni din Craiova. În total, au fost controlați 27 de operatori economici autorizați să colecteze deșeuri metalice. La unul dintre aceștia, din comuna Podari, comisarii au descoperit nereguli privind respectarea condițiilor din autorizația de mediu. Firma a fost sancționată cu o amendă de 50.000 de lei, iar Agenția pentru Protecția Mediului Dolj a fost notificată pentru a suspenda autorizația de mediu.

Amenzi de aproape 200.000 de lei

Inspectorii au urmărit și tranzacțiile făcute de persoane fizice, în urma verificărilor reieșind că zeci de tone de deșeuri metalice au ajuns la centrele de colectare fără ca proveniența lor să poată fi justificată. Astfel, au fost verificate 56 de persoane , iar 27 dintre acestea au fost sancționate contravențional, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 189.500 de lei. În plus, pentru 25 de persoane a fost interzisă desfășurarea activităților de colectare și transport de deșeuri fără autorizație.

Intervenție la Dăbuleni, împreună cu polițiștii și jandarmii

În această lună, Garda de Mediu a intervenit și în orașul Dăbuleni, într-o operațiune desfășurată împreună cu polițiștii și jandarmii. La fața locului au fost descoperite cantități mari de deșeuri provenite din dezmembrări auto, depozitate fără acte și în spații neautorizate. Autoritățile au confiscat aproximativ cinci tone de metal, iar două persoane au fost sancționate cu amenzi de câte 40.000 de lei fiecare. Întreaga cantitate de deșeuri a fost încărcată și transportată cu utilaje speciale. Reprezentanții Gărzii de Mediu atrag atenția că, în multe cazuri, metalul valorificat ilegal provine din furturi sau din dezmembrări neautorizate, fenomen care produce prejudicii importante atât agenților economici, cât și bugetului de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *