Ceremoniale militar-religioase de Ziua Eroilor

0
353

Prefectura Dolj, în parteneriat cu Garnizoana Craiova, organizează astăzi un ceremonial militar-religios dedicat Zilei Eroilor. Manifestările se desfăşoară la Cimitirul Sineasca începând cu ora 11:30 şi, ca în fiecare an, la eveniment sunt aşteptaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, parlamentari de Dolj, cadre militare în activitate, în rezervă şi în retragere, veterani de război, dar şi cetăţenii Craiovei. Manifestările cuprind, între altele, intonarea Imnului de Stat, o slujba religioasă, depuneri de coroane de flori, precum şi alocuţiuni ale reprezentantului Guvernului în teritoriu, Elena Costea, preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, primarului Municipiului Craiova, Antonie Solomon, dar şi o cuvântare a reprezentantului militarilor din Garnizoana Craiova. Astfel de ceremoniale sunt organizate şi la cimitirele Ungureni, Catolic şi Evreiesc, la Monumentul militarilor ruşi şi la Placa de comemorare a militarilor polonezi.