Trei ambulanţe noi pentru SMURD Dolj

0
493

Trei autospeciale noi, complet echipate, au intrat, de ieri, în dotarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj. Predarea acestora s-a făcut în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj şi a prefectului de Dolj, în cadrul unui ceremonial militar şi religios desfăşurat la sediul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova.

Cele trei autospeciale noi, care au intrat, de ieri, în dotarea SMURD, au fost achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi vor ajunge la Garda de Intevenţie Bechet, Secţia de Pompieri de la Işalniţa şi Detaşamentul 2 Pompieri Craiova. Ambulanţele au toate echipamentele standard pentru intervenţia în situaţiile de urgenţă, respectiv aparatură de monitoritare, de administrare oxigen, precum şi o serie de medicamente mai puţin uzuale, pe care, însă, personalul medical specializat le poate folosi, în caz de nevoie, după cum a explicat coordonatorul SMURD Dolj, dr. Luciana Rotaru. “Este un lucru foarte bun pentru judeţul nostru faptul că am primit, astăzi, aceste trei maşini noi, bine echipate, care vor avea misiunea de a salva cât mai multe vieţi omeneşti. Mi-aş dori foarte tare să fie utilizate cât mai puţin, însă este bine să le avem în caz de nevoie”, a spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Prefectul de Dolj, Elena Costea, le-a mulţumit cadrelor ISU pentru ceea ce au făcut şi fac pentru oameni şi le-a înmânat cheile autospecialelor subofiţerilor care vor răspunde de ele.

Fiecare dintre cele trei autospeciale achiziţionate de Ministerul Sănătăţii a costat aproximativ 60.000 de euro, iar reprezentanţii ISU Dolj au precizat că urmează să mai primească alte două maşini de acest fel, în perioada următoare.