Alcaraz, în finală la AO, după un meci-maraton cu Zverev

0
65

Liderul mondial, spaniolul Carlos Alcaraz (22 de ani) este primul finalist la Australian Open, după ce a câştigat semifinala-maraton, de 5 ore şi 26 de minute, cu Alexander Zverev (locul 3 ATP), scor 6-4, 7-6 (5), 6-7 (3), 6-7 (4), 7-5.

Germanul a revenit de la 0-2 la seturi, profitând şi de crampele musculare resimţite de iberic în seturile 3 şi 4, şi a condus cu 5-3 în setul decisiv, dar nu a mai reuşit vreun ghem de atunci. Semifinala a avut şi momente tensionate, neamţul acuzându-l pe arbitru că îl protejează pe Alcaraz când i-a permis să primească îngrijiri medicale în mai multe rânduri. Ibericul s-a “îndopat” cu zeamă de murături pentru a scăpa de problemele musculare cauzate de temperatura ridicată, a reuşit să rămână pe teren, deşi o bună perioadă a jucat practic de pe loc, iar până la urmă s-a impus. Carlos Alcaraz este la prima finală la Melbourne, unde cea mai bună performanţă era sfertul din finală din 2024. El are în palmares câte 2 titluri la celelalte trei turnee de Mare Şlem: Roland Garros, Wimbledon şi US Open.

La 28 de ani, “Sascha” Zverev a ratat doua finală consecutivă la Australian Open, după ce a fost învins anul trecut în ultimul act de Jannik Sinner. Italianul joacă azi în cealaltă semifinală de la Melbourne, cu sârbul Novak Djokovic. Zverev nu are niciun titlu de Mare Şlem în palmares, pierzând şi o finală la US Open în 2020, la Thiem, după ce a avut 2-0 la seturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *