În perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova se implică în inițiativa internaționale “World Day of Regional Anaesthesia & Pain Medicine – 3rd Edition”, un eveniment global dedicat progreselor în anestezia regională și medicina durerii, desfășurat, simultan, în numeroase centre universitare și clinice din întreaga lume.
Tema ediției din acest an, „Equity, Access, Relief” (Echitate, Acces, Alinare), aduce în atenția publică accesului echitabil la tehnici moderne de control al durerii și la soluții sigure, eficiente și sustenabile, adaptate diverselor contexte clinice și socio-economice. La UMF Craiova, evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul „Ion Roșculescu” și la Centrul de Simulare și Medicină Aplicată (Bdv. 1 Mai, Nr. 66), și va reuni medici anesteziști, specialiști în terapia durerii, cadre didactice, rezidenți și studenți interesați de cele mai recente evoluții din domeniu. Program științific aplicat, pune accent pe practică și inovație. Vineri, 30 ianuarie, este zi dedicată workshopurilor și sesiunilor clinice aplicate, incluzând: sesiuni dedicate durerii acute și cronice, durerii oncologice, durerii pediatrice și postoperatorii. Vor fi prezentări axate pe evaluarea durerii, capcane clinice și strategii multimodale moderne, workshopuri de anestezie regională, cu accent pe aplicabilitatea practică. Sâmbătă, 31 ianuarie, sunt programate sesiuni hands-on, demonstrații practice și formate interactive (inclusiv Escape Room medical), sesiuni paralele dedicate anesteziei regionale, ecografiei, POCUS și ETE, prezentări despre inovație, echitate în accesul la analgezie și managementul situațiilor critice, dezbateri privind impactul inteligenței artificiale în educația medicală și practica anestezică, sesiuni interactive și networking profesional.
Evenimentul face parte dintr-o inițiativă coordonată de European Society of Regional Anaesthesia & Pain Therapy (ESRA), alături de societăți profesionale internaționale partenere, consolidând schimbul de bune practici și dialogul științific la nivel global. “World Day of Regional Anaesthesia & Pain Medicine” este marcat, simultan, în 31 ianuarie 2026, în numeroase centre universitare și clinice din Europa, inclusiv în Franța, Germania, Italia, Grecia, Polonia, Portugalia, Irlanda, Austria, Belgia, Malta și România, consolidând o rețea internațională dedicată progresului în anestezia regională și medicina durerii, conform precizărilor reprezentanților UMF Craiova.















