De la realegerea sa ca preşedinte, Donald Trump a continuat să zguduie, la intervale de timp, scena politică mondială. La Davos, în cursul zilei de astăzi, a semnat charta fondatoare şi a lansat „Consiliul păcii”, o alternativă la ONU, în care locurile permanente, în afară de al său, costă un miliard de dolari. Centrul de Congrese, de la Davos, s-a dovedit arhiplin, premergător anunţului menţionat şi Donald Trump s-ar fi exprimat în stilul său inimitabil că „toată lumea vrea să facă parte din Consiliul pentru pace”. Şi nu ştie vreo ţară care să refuze invitaţia Washingtonului, de a se alătura. Pe lângă secretarul de stat Marco Rubio, trimişii speciali Steve Witkoff şi Jared Kushner, care în cursul zilei de astăzi vor discuta cu Vladimir Putin, au participat numeroşi lideri şi diplomaţi de rang înalt. Sigla Consiliului pentru pace reprezintă America de Nord şi doar o parte din America de Sud. Ţările care deţin „control şi putere” sunt invitate să se alăture, a mai spus Donald Trump, care a explicat şi invitaţia adresată preşedintelui rus Vladimir Putin. Până astăzi, aproximativ 60 de ţări primiseră invitaţii de aderare, însă nu puţine şi printre acestea Franţa, Germania, Suedia, Norvegia, Italia şi Slovenia ar fi respins oferta. În schimb Paraguay, Argentina, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Turcia, Qatar, Maroc, Ungaria, şi multe altele s-au numărat printre fondatoare. România, potrivit comunicatului preşedintelui Nicuşor Dan, ar fi respins complet oferta de a deveni membru cu mandat temporar de 3 ani, cu focus pe rezolvarea situaţiei de securitate din Gaza. Casa Albă a prezentat crearea unui Consiliu pentru pace, prezidat de Donald Trump, ca parte a planului său de a pune capăt războiului din Gaza şi de a supraveghea reconstrucţia acesteia. Mandatul său, conform proiectului de statut, este însă mult mai larg, aparent având ca scop eclipsarea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Proiectul prevede, de asemenea o taxă de intrare, de acum cunoscută, de un miliard de dolari, pentru un loc permanent. Preşedintele american a declarat în faţa organismului său „Consiliul pentru pace”, pe care l-a lansat la Davos, că Iranul doreşte să înceapă discuţii cu SUA şi că Washingtonul este dispus să accepte acest lucru. La nivel declarativ, Consiliul pentu pace va lucra în colaborare cu Naţiunile Unite care nu au folosit potenţialul extraordinar de care dispuneau. Consiliul pentru pace este o organizaţie internaţională care îşi propune să promoveze stabilitatea, să restabilească o guvernare fiabilă şi legitimă şi să asigure o pace durabilă în zonele afectate sau ameninţate de conflict. Consiliul va îndeplini funcţia de consolidare a păcii în conformitate cu dreptul internaţional şi aşa cum va fi aprobat în prezenta Carte, inclusiv dezvoltarea şi diseminarea bunelor practici, care pot fi aplicate de toate naţiunile şi comunităţile doritoare de pace. Europa în cea mai mare parte s-a abţinut până în prezent, refuzând invitaţiile făcute de a adera la Consiliul păcii. Şi asta anunţă tensiuni viitoare, chiar de amplitudine între Casa Albă şi Bruxelles.















