Tânăr de 25 de ani, din Calopăr, reținut pentru exibiționism

0
40
Ieri, 21 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 25 de ani, din comuna Calopăr, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri în formă continuată.
În cursul zilei de 20 ianuarie , poliţiştii au fost sesizaţi, prin plângeri de către trei femei, cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, toate din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2025-ianuarie 2026, în mod repetat, o persoană de sex masculin le-ar fi supravegheat locuințele fără motiv și ar fi săvârșit acte specifice de exhibiționism. “În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Calopăr, bănuit de comiterea faptei. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *