„Râsul omenesc în imagini” – expoziţie de caricatură româno-bulgară

0
343

Universitatea din Craiova găzduieşte până astăzi expoziţia „Râsul omenesc în imagini”, al cărei vernisaj a avut loc vineri după-amiaza. În cadrul acesteia sunt prezentate lucrări pe diverse teme inspirate din istoria recentă a României şi Bulgariei, cu precădere cele care ţin de procesul de integrare europeană. Caricaturile prezen tate în holul mare al Universităţii au fost realizate de zece artişti din cele două ţări – Traiko Popov, Chavdar Nikolov, IvayloTsv etkov, Valeri Aleksandrov, Valentin Georgiev, Octavian Bour, Mihai Pînzaru Pim, Leonte Năstase, Vasile Crăiţă Mândră şi Aurelian Şuţă, aceştia doi din urmă fiind premiaţi în cadrul evenimentului pentru lucrările expuse. “Comunicarea interculturală este esenţa existenţei noastre culturale în cadrul unităţii europene, pentru că, dacă vrem să realizăm această Europă unită, trebuie să învăţăm să îl cunoaştem pe vecinul nostru şi să-l înţelegem. În felul acesta, comunicarea poate să pun în valoare, atât din punct de vedere gnoseologic, cât şi din punctul de vedere al existenţei cotidiene vecinul de lângă noi, Europa unită devenind astfel o concreteţe culturală. Programul nostru vizează crearea unei reţele transfrontaliere universitare care să se subordoneze efortului sau filosofiei de a realiza o Europă concret culturală şi înţelegerii între vecini, pentru că piatra unghiulară a noului imperiu European – comunicarea interculturală – este practic filosofia vremurilor pe care le trăim”, a spus decanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Nicolae Panea. Expoziţia de caricatură a fost organizată de graficianul Gabriel Bratu şi realizată în cadrul proiectului “Reţea ua universitară transfrontalieră pentru comunicare intercultura lă” –“Cross-Border University Network for Intercultural Communication (CUNICC)”, derulat prin Programul de Cooperare Transfro ntalieră România-Bulgaria 2007-2013.