A fost stabilit calendarul evaluărilor externe ale școlilor

0
31
Cererile de evaluare externă a școlilor în 2026 pentru autorizare, acreditare și evaluare periodică vor putea fi înregistrate între 5 ianuarie și 6 martie, urmând ca vizitele de evaluare în școli să aibă loc în perioada 16 februarie -19 iunie, conform calendarului publicat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
După cum precizează Edupedu.ro, școlile care au fost comasate, în anul școlar 2025-2026, conform Legii 141/2025 și a procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu, au obligația de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult un an de la finalizarea procesului de reorganizare.  Nici până în prezent școlile comasate nu au primit aprobarea de funcționare prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial – sunt circa 1.098 de unități de învățământ, 192 sunt în mediul rural și 906 în mediul urban.

Calendar evaluare externă 2026 ARACIP 

Solicitările de evaluare externă adresate ARACIP vor respecta următorul calendar:

  • 05.01.2026 – 06.03.2026: înregistrarea cererilor de evaluare externă (pentru autorizare de funcționare provizorie, acreditare, evaluare externă periodică);
  • 16.02.2026 – 19.06.2026: derularea activităților de evaluare externă;
  • 12.03.2026 – 06.08.2026: analiza rapoartelor la nivelul Consiliului ARACIP, decizia și transmiterea actelor administrative.

Cererile către ARACIP se transmit în format letric, însoțite de fișa-tip, în termenele comunicate anterior, la sediul instituției (str. Spiru Haret nr. 12, etaj 1, camera 35, sector 1, București). Toate formatele de cerere sunt disponibile pe site-ul ARACIP http://aracip.eu, la secțiunea „Informații utile”. Documentația aferentă cererilor de evaluare internă, respectiv rapoartele de evaluare internă, se încarcă în platforma http://calitate.aracip.eu, în profilul creat pentru fiecare unitate de învățământ.

În acest profil se regăsește ghidul de generare a cererii, denumit Tutorial Reprezentant FE.

Furnizorul de educație/unitatea de învățământ trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, doi (2) pași pentru a-i putea fi analizate documentele încărcate:
a) „atașează la cerere”;
b) „trimite spre analiză”. În situația în care nu se încarcă în platforma menționată raportul de evaluare internă și nu sunt urmați pașii enunțați, cererea nu poate fi generată electronic, cererea letrică prevăzută la pct. 4 urmând a fi respinsă, conform anunțului ARACIP. Evaluările externe necesare reorganizării rețelei școlare începând cu anul 2027-2028 nu intră în acest calendar, urmând să se desfășoare conform unui calendar distinct, aprobat prin Ordin de Ministru. Reorganizarea rețelei școlare și a școlilor pentru 2026-2027 este evaluată conform calendarelor aprobate în noiembrie 2025.

DOCUMENT Calendar referitor la derularea activităților de evaluare externă începând cu 5 ianuarie 2026

 

Despre evaluarea externă a școlilor

Metodologia din 18 noiembrie 2020 de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație stabilește la art. 6 următoarele: „(1) În vederea declanșării procesului de evaluare externă, persoanele juridice, publice sau private, trebuie să depună la ARACIP o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă, însoțită de o fișă-tip și un raport de evaluare internă. (2) Fișa-tip conține informații privind infrastructura, curriculumul, resursele umane și materiale, avizele și autorizațiile necesare procesului de evaluare externă. Fișa-tip este asumată de reprezentantul legal al furnizorului de educație și este avizată de inspectoratul școlar județean/al municipiului București. Informațiile minimale pe care fișa-tip le conține sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărâre, iar formatul fișei-tip se stabilește prin instrucțiuni periodice emise de ARACIP. (3) Raportul de evaluare internă cuprinde o serie de componente, stabilite în funcție de tipul de proces de evaluare externă și etapa corespunzătoare, cu informații necesare pentru a dovedi îndeplinirea cerințelor stabilite în standardele de autorizare, acreditare, respectiv în standardele de referință, pentru fiecare nivel de învățământ, tip de program de studiu și de calificare profesională, după caz. (4) Cererea de evaluare externă și fișa-tip se depun în format letric la ARACIP. (5) Celelalte componente ale raportului de evaluare internă se transmit în format electronic, prin încărcarea pe platforma digitală, gestionată de ARACIP, conform instrucțiunilor periodice emise de Consiliul ARACIP.” Ordonanța de Urgență nr. 75 din 12 iulie 2005 stabilește la articolul 10^1 – (1) că „ARACIP realizează evaluarea externă în vederea autorizării provizorii/acreditării/menținerii acreditării în învățământul preuniversitar de stat, prevăzută la art. 10 pct. A lit. b), fără verificarea existenței autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare”. ARACIP „efectuează, periodic, din cinci în cinci ani, evaluarea externă a unităților de învățământ preuniversitar acreditate”, după cum apare la art. 24. alin. (3) lit. h. ARACIP este o instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, conform site-ului propriu. Reamintim că Guvernul a aprobat noul regulament de organizare al ARACIP pe 2 februarie 2022. Actul normativ care reorganizează Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar a abrogat hotărârea prin care instituția a fost organizată în 2005 și a instituit o nouă organigramă, noi reguli pentru stabilirea conducerii, pentru noi direcții, un număr mai mare de angajați și o cu totul altă abordare în privința acestei agenții, care, până în ianuarie 2022, a fost una specializată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *