Război în Ucraina: O întâlnire trilaterală nu este deocamdată convenită

0
32

În urma discuţiilor de la Miami, Kirill Dmitriev, reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin, pentru cooperare economică, a remarcat că administraţia Donald Trump depune eforturi pentru a rezolva conflictul oferind opţiuni de compromis, dificile, dar substanţiale. Următoarea rundă de contacte, cu partea americană, ar putea avea loc la Moscova. Motiv pentru care Kirill Dmitriev a şi postat acest lucru pe site-ul de socializare X, împreună cu o fotografie, în care poartă un tricou cu sloganul „data viitoare la Moscova”. Kievul şi-a exprimat sprijinul pentru iniţiativa SUA de a organiza o întâlnire trilaterală, între reprezentanţii Rusiei, Ucrainei şi SUA. Zelenski a menţionat că Ucraina este pregătită pentru un astfel de format. Cu toate acestea, consilierul prezidenţial, Iuri Uşakov, a spus că o astfel de întâlnire nu este luată în considerare deocamdată. Întâlnirea dintre Kirill Dmitriev, Steven Witkoff şi Jared Kushner şi pentru prima dată s-a alăturat consilierul serviciului federal de achiziţii, Josh Gruenbaum, de la Miami, poate fi considerată o etapă, în mare parte tehnică, de lucru, în procesul de soluţionare a conflictului. Vicepreşedintele J.D. Vance a oferit însă o perspectivă sumbră, spunând că nu are încredere că va exista o soluţie paşnică la conflictul oribil, care intră în al 4-lea an. „Există şanse mari să reuşească şi în egală măsură să nu reuşească”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *