Manchester City o conducea cu 5-1 în minutul 55 pe Fulham, în fieful acesteia, şi Guardiola era liniştit, se vedea deja apropiat la 2 puncte de liderul Arsenal. Foden (2), Doku, Reijders şi Haaland punctaseră pentru “cetăţeni”, iar Smith-Rowe, pentru trupa lui Marco Silva. Numai că ultima parte a meciului de pe “Craven Cottage” a fost “nebună”, Fulham marcând prin Iwobi şi Chukwueze (2), iar Guardiola nu mai avea stare pe margine. În ultimul minut de prelungiri, oaspeţii au evitat egalarea scoţând mingea de pe linia porţii!
Într-un alt meci, Newcastle a remizat acasă, 2-2, cu Tottenham. gazdele au marcat prin Bruno Guimaraes şi Gordon, iar pentru oaspeţi stoperul argentinian Romero a reuşit o dublă, al doilea gol fiind din foarfecă, în prelungiri.
Miercuri, Arsenal joacă acasă cu Brentford, iar Chelsea, la Leeds, iar Aston Villa, la Brighton.
















