Minivacanță în siguranță

0
3
În contextul minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au fost dispuse măsuri suplimentare pentru menținerea ordinii publice, prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței tuturor cetățenilor.
În acest context, în perioada 29 noiembrie – 01 decembrie, zilnic, peste 350 de polițiști vor fi la datorie și vor acționa în teren. Echipe mixte formate din polițiști din cadrul structurilor operative de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și din cadrul altor structuri de suport, vor fi în serviciu, în proximitatea lăcașurilor de cult, a centrelor comerciale, dar și în Târgul de Crăciun din Craiova. Zilnic, pornind de la experiența anilor anteriori, când au fost înregistrate valori crescute ale traficului rutier, polițiștii rutieri vor avea în atenție drumurile aglomerate și cu risc de producere a unor accidente. Astfel, pentru depistarea și eliminarea din trafic a conducătorilor auto care reprezintă un risc pentru ceilalți, echipajele rutiere vor monitoriza traficul și vor acționa cu aparatele radar și cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de substanțe interzise. “Recomandăm șoferilor să conducă prudent și să se intereseze din timp cu privire la condițiile meteorologice și de drum, iar în caz de nevoie să opteze pentru alt traseu sau altă oră de plecare. De asemenea, recomamdăm cetățenilor să fie atenți la bunurile personale atunci când se află în locurile aglomerate și să supravegheze în permanență copiii. Polițiștii vor fi pregătiți să intervină ori de câte ori vor fi solicitați din partea cetățenilor sau în cazul în care vor constata încălcări ale normelor legale în vigoare”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *