În cursul zilei de ieri, 20 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Craiova, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Craiova și specialiști din cadrul Registrului Auto Român (RAR) – Serviciul Craiova, au desfășurat o acțiune în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova. În cadrul acesteia, au fost aplicate amenzi cuantum de peste 12.500 de lei.Acțiunea a avut ca scop prevenirea infracționalității în zona aeroportului, dar și prevenirea accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice, atât la autoturismele companiilor de taxi, transportului alternativ de persoane și în regim rent a car, cât și în rândul participanților la traficul rutier. “În cadrul acţiunii au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 12.500 de lei. De asemenea, polițiștii au retras șase certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare. Totodată, polițiștii au depistat un bărbat, care conducea un autoturism, iar la solicitarea efectuării unui control tehnic de către inspectorii RAR, acesta a refuzat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform O.U.G. 195/2002”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
















