Ieri, 18 noiembrie, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, poliţişti din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova și reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au desfăşurat, în judeţul Dolj, acţiuni pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.“În cadrul activităţilor desfăşurate , au fost verificate trei societăţi comerciale și șase vehicule, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă și indisponibilizarea cantității de 14,05 mc material lemnos, diverse sortimente, în valoare de 3.933,6 lei. În urma controlului efectuat la o societate comercială, din comuna Podari, a fost identificată cantitatea de 9,24 mc material lemnos, specia gorun, fără documente de proveniență legală. Faţă de administratorul societăţii a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr.171/2010, precum şi confiscarea valorică a cantităţii de 9,23 mc material lemnos, în valoare de 2.584 de lei. De asemenea, un bărbat, din județul Argeș, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea o autoutilitară în comuna Podari, transportând cantitatea de 4,82 mc material lemnos fără a prezenta documente de transport. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, fiind indisponibilizată întreaga cantitate de material lemnos și predată în custodie Ocolului Silvic Segarcea”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
















