Percheziții domiciliare într-un caz de trafic de persoane

0
39
Astăzi, 19 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  – Serviciul Teritorial Craiova, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna septembrie 2023, un bărbat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime (probleme de sănătate și familiale) ar fi recrutat-o și adăpostit-o  în scopul exploatării prin muncă. “Astfel, victima ar fi fost determinată să presteze servicii de curățenie la domiciliul acestuia și în locuințele membrilor familiei acestuia, precum și în diverse locații unde urmau să se organizeze evenimente. Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.  Astfel, în luna septembrie 2023 un bărbat ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei femei – care se confrunta cu probleme de sănătate și dificultăți familiale – și ar fi recrutat-o în scopul exploatării prin muncă. Conform datelor din dosar, acesta ar fi determinat victima să presteze servicii de curățenie atât la domiciliul lui, cât și în locuințele membrilor familiei sale. În plus, femeia ar fi fost obligată să muncească și în diverse locații unde urmau să fie organizate evenimente. Perchezițiile au avut rolul de a strânge probe suplimentare în această cauză, iar audierile se desfășoară în acest moment la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *