Aeroportul Internațional Craiova se implică în desfășurarea, în bune condiții a Tărgului de Crăciun, din Craiova. În aceszt sens, a lansat un apel către turiștii străini, dar și către românii din Diaspora: „Zburați direct către cel mai mare Târg de Crăciun din Europa!”
FOTO : facebook/Aeroportul Internațional Craiova
Tîrgul de Crăciun din Craiova și-a deschis porțile pe 14 noiembrie, iar, de atunci, sute de mii de vizitatori i-au trecut pragul. Vizitatorii vor putea descoperi zone tematice spectaculoase, experiențe de poveste, spectacole live, cabane tradiționale cu preparate locale și deserturi de sezon, patinoare, carusele și zeci de atracții dedicate familiilor. “Târgul de Crăciun din Craiova a fost recunoscut oficial drept cel mai mare târg de Crăciun din Europa, acoperind peste 280.000 mp de lumini orbitoare, zone tematice, plimbări și experiențe festive – și deja se clasează printre cele mai bune târguri de Crăciun de pe continent. De pe Aeroportul Internațional Craiova ești la doar câteva ore distanță de această iarnă a minunilor”, precizează reprezentanții Aeoportului Internațional Craiova. Pentru cei care vor să ajungă rapid în inima sărbătorilor, Aeroportul Internațional Craiova oferă conexiuni directe cu marile orașe europene, fiind o poartă accesibilă către magia Crăciunului: Zboruri directe către Craiova din:
Londra, Birmingham
Roma, Milano, Bologna, Bari, Napoli
Madrid
Paris
Bruxelles
Dortmund, Memmingen
Istanbul
Atena. “Aeroportul îi încurajează pe călători să-și rezerve biletul cât mai curând, pe www.wizzair.com sau www.animawings.com, și să își planifice vizita într-unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale iernii europene. Vă așteptăm la Craiova, sub luminițele de Crăciun!” – acesta este mesajul cu care Aeroportul Internațional Craiova îi invită pe toți cei dornici de o experiență festivă autentică să descopere orașul transformat într-o adevărată poveste de iarnă.
















